Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

14 noiembrie 2026

Fracțiunea PAS din CMC îl denunță pe Ion Ceban la Centrul Național Anticorupție

25 Nov. 2025, 11:34
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
25 Nov. 2025, 11:34 // Actualitate //  Realitatea.md

Fracțiunea PAS din Consiliul Municipal Chișinău (CMC) îl denunță pe Ion Ceban la Centrul Național Anticorupție (CNA). Ion Melnic și Zinaida Popa au publicat un video din fața autorității, în care au vorbit despre sesizarea pe care o depun.

Popa afirmă că, prin modificarea propusă spre vot consilierilor municipali primarul ar dori „să își legalizeze peste 200 de milioane de lei,  care nu sunt prevăzute în bugetul provizoriu”. Așadar, reprezentanții PAS califică proiectul drept unul ilegal și cer ofițerilor anticorupție să investigheze cazul.

Ceban nu a comentat până la ora publicării știrii anunțul fracțiunii PAS din CMC. Conform serviciului de presă al Primăriei, edilul urmează să facă în scurt timp declarații de presă cu referire la subiect.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Luni, ședința CMC a degenerat în scandal, după ce mai mulți profesori s-au plâns că ar putea rămâne fără salarii, dacă nu se aprobă bugetul.

Ion Ceban a declarat că „au existat interpretări, pentru a manipula opinia publică”, în procesul de aprobare a bugetului pentru 2025 și a menționat că actualmente Chișinăul are un buget provizoriu, care se formează și se execută doar conform deciziei bugetare anterioare, ținând cont de modificările intervenite pe parcursul anului. Din spusele lui, după rectificarea Legii bugetului, municipalitatea a primit bani pentru a achita lefuri și prime, însă e necesară aprobarea CMC ca banii să poată fi incluși în bugetul Capitalei.

La rândul său, urmare a scandalului, Ministerul Finanțelor a menționat că banii alocați pot fi introduși în bugetul municipal prin dispoziția primarului general al Capitalei.

 

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 11:14
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 11:14 // Slider //  Ana Panaguța

Se scumpește pâinea. Majorarea a fost anunțată de mai multe brutării private, care spun că nu mai pot face față creșterii costurilor de producție. Deși hambarele ne sunt pline cu grâne, problema invocată este scumpirea resurselor energetice. Oamenii sunt revoltați, mai ales că prețurile cresc înaintea majorărilor salariale promise bugetarilor la început de an. La rândul său, ministrul Agriculturii a spus că statul nu are de gând să intervină pentru a preveni scumpirea pâinii, transmite TV8.

În sezonul cald, o brutărie din țară reușește să reducă din cheltuielile pentru electricitate cu ajutorul panourilor solare. Odată cu venirea toamnei și reducerea cantității de energie produsă de acestea, costurile au început să crească.

„Odată cu perioada de toamnă și cu mai puțin soare, costurile au început să urce, au început să crească și suntem nevoiți să facem o majorare de prețuri la produsele pe care le avem. Deci, pe toată categoria pe care noi o avem, prețurile se estimează a fi majorate între 10 și 12%”, a explicat șeful de producție, Dorin Platon.

O altă brutărie, aceleași probleme.

„În primul rând, ridicarea prețurilor la carburanți din astă-vară afectează foarte mult transportarea materiei prime. Ridicarea tarifelor la energia electrică tot își are impactul. Cred că după Anul Nou vom avea o scumpire de 10% la prețul inițial”, a precizat antreprenoarea Lilia Ursu.

Scumpirile îi nemulțumesc pe consumatori. Ei spun că majorarea prețurilor la produsele de bază pune o presiune suplimentară asupra bugetelor.

„Ei nu-și dau seama că oamenii nu au cu ce cumpăra pâine, dar noi, oamenii, suntem nevoiți.”

„S-au scumpit toate, mulțumim, avem «țara minunilor». Nu mai vorbim de comunale și ce o să fie la iarnă. Strașnic ce se face.”

„Ce părere să avem? La noi totul se scumpește, nu pot să spun.”

„Ei stau cu pensia de 3 mii de lei? Să aibă și ei 3 mii de lei și o să aibă pe masă cum are lumea.”

Autoritățile recunosc: energia are o pondere importantă în costurile de producție, însă spun că, deocamdată, nu iau în calcul măsuri de sprijin pentru producătorii de pâine.

„Pentru moment noi nu vorbim de anumite acțiuni din partea noastră de a susține anume producătorii de pâine”, a declarat ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugeniu Osmochescu.

Scumpirile anunțate de producători vin și după ce, de la 1 mai 2026, comercianții nu mai sunt obligați să respecte plafonul de 10% pentru adaosul comercial la pâine și colaci. Regula a fost în vigoare aproape zece ani și a expirat la 30 aprilie. De atunci, comercianții își stabilesc singuri adaosurile, în funcție de condițiile pieței. În primele zece luni ale anului 2026, prețul pâinii a crescut deja cu 6,1%.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!