Curs valutar
  • EUR
    20.2242
    0.1251%
  • USD
    18.0638
    0.2945%
  • RUB
    0.2242
    1.4273%
  • RON
    3.7807
    0.0476%
  • UAH
    0.3992
    -0.1503%

Toate știrile

26 octombrie 2026

Franța deschide anchetă împotriva TikTok, acuzat de influențarea suicidului la tineri

05 Nov. 2025, 22:35
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2025, 22:35 // În Lume //  Ana Panaguța

Autoritățile franceze au deschis o anchetă penală împotriva TikTok, după mai multe acuzații potrivit cărora algoritmii platformei ar influența negativ tinerii și chiar ar favoriza sinuciderea, informează mediafax.ro.

Ancheta este condusă de procuratura din Paris și a fost declanșată la solicitarea unei comisii parlamentare franceze, care a cerut verificarea „posibilei responsabilități a TikTok pentru punerea în pericol a vieții tinerilor utilizatori”, a anunțat procurorul Laure Beccuau.

Capcană digitală pentru tineri

Comisia a reacționat după ce șapte familii au dat în judecată platforma, acuzând că le-a expus copiii la conținut care „îi împingea spre sinucidere”, cu efecte grave asupra sănătății mintale.

Raportul parlamentarilor francezi arată că TikTok „nu moderează suficient conținutul, permite ușor accesul minorilor și are un algoritm care poate prinde tinerii vulnerabili într-o buclă de conținut ce promovează sinuciderea”.

TikTok se apără

TikTok respinge însă acuzațiile.

„Ne opunem ferm acuzațiilor și temeiurilor legale invocate și ne vom apăra cu hotărâre reputația”, a transmis compania într-un mesaj către Reuters.

Reprezentanții rețelei susțin că există „peste 50 de funcții dedicate siguranței adolescenților” și că „nouă din zece videoclipuri problematice sunt eliminate înainte de a fi vizionate”.

Brigada cibernetică a poliției din Paris va investiga dacă TikTok ar fi oferit o platformă pentru conținut care promovează sinuciderea, faptă care se pedepsește în Franța cu până la trei ani de închisoare.

Președinta comisiei parlamentare, Laurence Rossignol, atenționase deja, în septembrie, că TikTok „a pus deliberat în pericol sănătatea și viața utilizatorilor săi”.

Rapoarte alarmante din mai multe surse

Pe lângă raportul parlamentar, ancheta va analiza și alte documente oficiale, printre care un raport al Senatului francez din 2023 privind libertatea de exprimare și colectarea datelor, precum și un studiu Amnesty Internațional, care avertiza că algoritmii TikTok „sunt adictivi și pot duce la automutilare în rândul tinerilor”.

Un alt raport, publicat în februarie 2025 de agenția de stat Viginum, avertiza că platforma ar putea fi folosită și pentru manipularea opiniei publice în timpul alegerilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
25 Oct. 2026, 19:46
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
25 Oct. 2026, 19:46 // Slider //  Ana Panaguța

Schimbările climatice fac ca Pământul să devină treptat tot mai rotund, arată un nou studiu. Descoperirea este un semnal al schimbărilor climatice provocate de om, iar urmărirea formei Pământului poate ajuta la înțelegerea impactului real pe care îl au oamenii asupra calotelor glaciare, scrie antena3.ro.

Planeta noastră nu este o sferă perfectă. Din cauza mișcării de rotație, este ușor turtită la poli și bombată la mijloc. Noul studiu arată însă că Pământul se rotunjește într-un ritm tot mai accelerat, în mare parte din cauza schimbărilor provocate de topirea gheții de la poli.

Concluzia se aplică doar părții solide a planetei, pentru că oceanul continuă să se bombeze tot mai mult în zona Ecuatorului.

Studiul, publicat pe 9 septembrie în revista JGR Solid Earth, s-a bazat pe măsurători directe realizate prin sistemul global de navigație prin satelit (GNSS), pentru a urmări cum se schimbă forma planetei de-a lungul timpului. Deși oferă măsurători directe, sistemul are și limite.

De exemplu, există puține stații GNSS în apropierea Polului Nord și a Polului Sud și foarte puține în largul oceanelor, unde trebuie montate pe geamanduri.

Christoforos Kotsakis, profesor de geodezie la Universitatea Aristotel din Salonic, Grecia, a dezvoltat o nouă metodă de analiză a datelor GNSS, care surprinde mai bine schimbările de la suprafața planetei.

Cercetătorul a constatat că, între 2011 și 2015, polii s-au ridicat, iar bombarea de la Ecuator s-a redus, fiecare cu aproximativ un milimetru pe an. Pare puțin, având în vedere că diametrul Pământului la Ecuator este de aproximativ 12.756 de kilometri.

Schimbarea este însă mai mare decât cea din perioada 1997-2000, când Pământul se rotunjea cu aproximativ 0,5 milimetri pe an. Asta înseamnă că, de la un deceniu la altul, ritmul în care se rotunjește planeta crește cu 0,4 milimetri pe an.

Potrivit lui Kotsakis, fenomenul este provocat de topirea gheții de la poli, care reduce presiunea asupra scoarței terestre și îi permite acesteia să se ridice încet, la fel cum aluatul crescut revine la forma inițială după ce apeși cu degetul în el.
În același timp, masa tot mai mare din zona Ecuatorului apasă pe scoarță în acea regiune, reducându-i bombarea.

Există însă și o capcană: dacă luăm în calcul împreună partea solidă a Pământului și oceanul, planeta devine de fapt mai turtită, cu aproximativ 0,8 milimetri pe an, pentru că, pe măsură ce apa se deplasează dinspre poli, oceanul se bombează tot mai mult la Ecuator.

Această „greutate a apei” depășește efectul de rotunjire care are loc în roca de dedesubt.

Alte cercetări au arătat că aceste schimbări încetinesc și rotația Pământului.

Oamenii de știință urmăresc schimbările de formă ale Pământului și prin măsurători ale câmpului său gravitațional, care variază în funcție de masa fiecărei regiuni.

Kotsakis a constatat că datele GNSS și măsurătorile câmpului gravitațional nu se potrivesc perfect, ceea ce arată că forma planetei și câmpul ei gravitațional nu evoluează în perfectă sincronie.

Cele două metode pot fi însă folosite împreună pentru a urmări efectele majore ale schimbărilor climatice, în special topirea gheții din Groenlanda și Antarctica și mișcările variabile ale apei din oceane.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova