Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

Funcție nouă pentru fostul șef al CNA, Iulian Rusu. Unde va activa acesta

10 Iul. 2025, 13:35
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
10 Iul. 2025, 13:35 // Actualitate //  Realitatea.md

Gerrit-Marc Sprenger, Marcel van de Wetering și Iulian Rusu, fostul șef al Centrului Național Anticorupție, au fost desemnați în calitate de membri ai Comisiei de evaluare externă a integrității etice și financiare a judecătorilor și a candidaților la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție. Candidatura lui Rusu a fost propusă de Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate”.

Marcel van de Wetering are o experiență de peste 30 de ani în domeniul justiției, pe care a obținut-o activând în Regatul Țărilor de Jos. Iar Gerrit-Marc Sprenger a fost, anterior, observator al procesului de vetting a judecătorilor și procurorilor desfășurat în Albania. Iulian Rusu este de profesie jurist. Este absolvent al Universității Oxford, având titlul de magistru în drept. Are o experiență profesională vastă, de peste 20 de ani, activând inclusiv în calitate de secretar de stat la Ministerul Justiției și director al Centrului Național Anticorupție.

Potrivit legislației, Comisia de evaluare externă a integrității etice și financiare a judecătorilor și candidaților la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție este constituită din nouă membri, aleși cu votul a 3/5 din deputații aleși. Cinci dintre ei sunt propuși de partenerii de dezvoltare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Totodată, Pierangelo Padova, Laura Oana Ștefan și Ion Graur au fost desemnați în calitate de membri în Comisia de evaluare externă a integrității etice și financiare a procurorilor. Candidaturile lui Pierangelo Padova și Laura Oana Ștefan au fost propuse de partenerii de dezvoltare, iar cea a lui Ion Graur – de Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate”.

Pierangelo Padova a activat mai mulți ani în sistemul de drept din Republica Italiană. Laura Oana Ștefan are o experiență de peste 20 de ani în domeniul dreptului, activând atât în sectorul public, cât și cel privat. De asemenea, a fost expert pentru diverse instituții internaționale, printre care Comisia Europeană, Banca Mondială, PNUD. Ion Graur are o experiență vastă în domeniul dreptului și, anterior, a fost expert în mai multe organizații internaționale, printre care Consiliul Europei.

Comisia de evaluare externă a integrității etice și financiare a procurorilor este constituită din 9 membri, numiți cu votul a 3/5 din deputații aleși. Cinci dintre ei sunt propuși de partenerii de dezvoltare.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:11
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:11 // Slider //  Ana Panaguța

„Noul plan de apărare al NATO ar include atacuri adânci în teritoriul rusesc. Comandanții spun că armele de precizie cu rază lungă de acțiune sunt cruciale pentru a descuraja Moscova să atace alianța”. Este titlul unui articol din Wall Street Journal care abordează noile strategii ale Alianței Atlantice în fața riscului de atacuri din partea Federației Ruse, scrie mediafax.ro.

„Războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu obligă NATO să își regândească contra-strategiile împotriva unui atac rusesc, inclusiv luând în considerare posibilitatea de a ataca adânc în teritoriul rus”.

În iunie, ofițeri superiori și oficiali din întreaga Organizație a Tratatului Atlanticului de Nord s-au reunit pentru primul Simpozion privind Atacul Adânc.

Accentul se pune pe descurajare: dacă Rusia ia în considerare acțiuni împotriva Alianței Atlantice, trebuie să știe că poate primi un răspuns pe teritoriul său, cum ar fi vizarea bazelor militare, a depozitelor de arme și a centrelor de comandă.

Raportul Wall Street Journal continuă: „Descurajarea forțelor convenționale ale Kremlinului necesită acum o prevenție mai activă sau, în termeni militari, «negare»”. Asta implică nu doar bombardarea trupelor care ar putea trece peste graniță, ci și lovirea bazelor militare, a depozitelor de aprovizionare și a instalațiilor industriale din spatele liniei frontului, pe teritoriul rusesc”.

Comandantul Suprem Aliat din Europa, Alexus Grynkewich, este, de asemenea, citat, explicând că NATO, în cazul unui atac rusesc, nu numai că va opri ofensiva, dar va distruge și structurile sale de sprijin.

Utilizarea armelor nucleare nu este prevăzută, în timp ce un general polonez, Ireneusz Nowak, explică faptul că lecția războiului din Ucraina ne arată că nu este suficient să ne apărăm de o invazie, ci că este necesar și să contraatacăm.

Potrivit lui Nowak, mesajul trebuie să fie clar: nu faceți nimic prostesc, pentru că vă putem pedepsi. Nowak adaugă: „Dar pentru a fi credibili, trebuie să avem aceste capacități”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!