Max, un pisoi roșcat de opt ani, a fost luat de ruși din Bucha și dus cu tancul tocmai în Belarus. Acolo felina a reușit să fugă, iar localnicii i-au găsit proprietarii.

Stăpâna lui, Aliona, este originară din Odesa, iar aproximativ un an în urmă s-a mutat în localitatea din apropierea Kievului. După primele bombardamente, soțul ei a dus-o împreună cu feciorul în Jitomir și intenționa să revină acasă pentru a lua felina și lucrurile care au rămas, însă Bucha era deja ocupată.

„Max are întotdeauna vasele pline cu apă și mâncare, dar era suficient doar pentru câteva zile. Am sunat vecinii și i-am rugat să spargă geamurile, dar nu au reușit. Rușii și-au adus blindatele în curtea noastră, au săpat un șanț de-a lungul gardului. Un vecin bătrân nu a plecat și ne-a povestit din subsol ce se întâmplă. La început, Max a fost văzut în sat. Doar el este așa roșcat”, povestește femeia.

După ce la sfârșitul lui martie militarii ruși au părăsit localitatea, familia ei a aflat că locuința le-a fost jefuită, mobilierul deteriorat, iar pe pereți au fost inscripționate expresii licențioase, informează Dumskaya. Proprietarii au început să își caute felina, sperând că e încă în viață.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Cu aproximativ o lună în urmă, telefonul femeii a sunat, iar pe ecran era indicat un număr necunoscut. O tânără din regiunea Gomel i-a spus că a găsit numărul pe zgarda motanului care se plimba prin jurul localnicilor.

„Credeam că este o farsă. Dar fata mi-a trimis o fotografie cu Max și pandativul de pe zgardă”, povestește Aliona.

Proprietara lui Max presupune că felina a ajuns cu una dintre blindatele rusești în Belarus, împreună cu alte lucruri pe care militarii Kremlinului le-au luat din casele din Bucha și le-au ticsit în vehicule. Acolo pisoiul a reușit să evadeze și „a cerut” ajutorul civililor.

Așa a început misiunea de reunire a pisoiului cu familia sa. Voluntarii din Belarus i-au făcut un nou pașaport veterinar și cip, apoi l-au dus la granița poloneză, unde a fost preluat de alți voluntari și ajutat să ajungă în Cehia. Acum acesta este slăbit și a fost frezat, deoarece s-a murdărit de o substanță lipicioasă, însă este fericit că s-a reunit cu proprietarii.

#Belarus #Bucha #Cehia #motan #războiul din Ucraina

Marte nu este o planetă moartă: noi semne de activitate vulcanică au fost detectate pe „Planeta Roșie”, a cărei suprafață găzduiește cei mai mari vulcani din Sistemul Solar, ceea ce sugerează posibilitatea de apariție a vieții, informează AFP.

„Vulcanismul pe Marte a început în urmă cu 4,5 miliarde de ani și se observă, prin datarea lavei, că rata de erupție a scăzut mult de 2 miliarde de ani încoace, deși cele mai recente erupții au o vechime de câteva zeci de milioane de ani”, a explicat Daniel Mege de la Centrul de Cercetări Spațiale din cadrul Academiei Poloneze de Științe, cercetător la Universitatea Berna din Elveția și autorul principal al unui studiu publicat joi în revista Sciences Advances. Ar fi oare Marte, așadar, pe cale „să adoarmă” din punct de vedere vulcanic?

Pentru a afla mai multe informații, o echipă internațională, condusă de Alexander Trokhimovskiy de la Institutul de Cercetări Spațiale din cadrul Academiei de Științe din Rusia, a contribuit la apropierea ‘observațiilor geologice de observațiile atmosferice’, a subliniat Daniel Mege, scrie Agerpres.

Clorură de hidrogen

Pentru a răspunde acestor întrebări, oamenii ar trebui să călătorească pe Marte și să se apropie de Alba Mons. Pe suprafața din jurul acestui vulcan gigantic, al cărui crater are o circumferință de 1.600 de kilometri, au fost reperate fisuri ce datează din urmă cu 1 milion de ani – un interval infim prin prisma timpului geologic.

În același timp, la doi kilometri deasupra acestor fisuri, în atmosfera marțiană, sonda spațială Trace Gas Orbiter (TGO) din misiunea ExoMars a Agenției Spațiale Europene (ESA) a măsurat concentrația clorurii de hidrogen, un gaz de origine vulcanică.

În atmosfera marțiană, prezența acestui gaz variază în funcție de anotimp: concentrația atinge nivelul maxim în timpul iernii din emisfera nordică, apoi dispare aproape complet în timpul verii – un fenomen cauzat, cel mai probabil, de ciclurile prafului și ale apei de pe „Planeta Roșie”.

Însă oamenii de știință au detectat o excepție de la acest tipar: concentrații mari de clorură de hidrogen au fost măsurate și la începutul verii, deasupra unor fisuri vulcanice de pe pantele vulcanului Alba Mons.

„Colegii noștri care se ocupă de studierea atmosferei nu reușeau să explice această concentrație prin modelele chimice”, a dezvăluit Daniel Mege.

Acest specialist în geologie și planetologie s-a folosit atunci de „intuiția sa de geolog”.

Pe Terra, atunci când sunt analizate cele mai abundente gaze dintr-un vulcan activ, sulful este primul descoperit, abia apoi urmează clorura de hidrogen, în cantități mai mici. „Însă acest raport se inversează în perioadele de repaus ale vulcanilor”, a subliniat Daniel Mege.

„Mai știm, de asemenea, grație meteoriților marțieni căzuți pe Terra, că magma marțiană este de patru ori mai bogată în clorură decât magma terestră”, a adăugat el.

Încă din acest stadiu al cercetărilor, o concluzie se impune: cercetătorii tocmai au detectat un semnal al vulcanismului latent.

„Marte nu este o planetă moartă din punct de vedere geologic în profunzimile sale, ci se află pur și simplu în stare de somn”, a rezumat ESA într-un comunicat.

Circulație hidrotermală

Această concluzie deschide noi perspective legate de apariția vieții pe Marte, o chestiune care preocupă comunitatea științifică de multă vreme.

Atmosfera planetei Marte este extrem de ostilă vieții terestre, atât din cauza temperaturilor scăzute, cât și a radiațiilor ridicate. Însă situația ar putea fi diferită sub scoarța marțiană.

„Atunci când ai un sistem magmatic, există o circulație hidrotermală care se declanșează. Este vorba despre apa caldă din adâncime, vapori care urcă prin fisuri până la suprafață. De altfel, într-un astfel de cadru noi credem că viața a apărut pe Terra. Avantajul acestor sisteme hidrotermale este că poți avea condiții de temperatură, de presiune, care sunt stabile în timp și independente de ceea ce se petrece în atmosferă. Or, scoarța marțiană și scoarța terestră au aproape aceeași compoziție, același tip de roci. A fost nevoie de doar câteva milioane de ani pentru ca viața să apară pe Terra, putem să ne imaginăm că același lucru s-ar putea întâmpla și pe Marte”, a sugerat Daniel Mege.

„Marea întrebare de acum înainte este următoarea: oare această viață a putut să se dezvolte și să se mențină pe termen lung, chiar până în zilele noastre? Răspunsul, așa cum se întâmplă adeseori, va veni odată cu trecerea timpului”, a concluzionat autorul principal al studiului.