Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

Furie în Grecia după tragedia feroviară. Proteste în Atena și Salonic, oamenii s-au bătut cu polițiștii

02 Mart. 2023, 08:58
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
02 Mart. 2023, 08:58 // În Lume //  Redacția Realitatea

Salvatorii din Grecia au continuat toată noaptea, printre vagoanele distruse, căutările pasagerilor care au supraviețuit tragediei de luni. Cel puțin 43 de oameni au murit în cel mai grav accident feroviar din istoria Greciei. Premierul elen a promis o anchetă completă. Un ministru a demisionat și șeful de gară responsabil pentru acel tronson a fost arestat, fiind învinuit că, din eroarea lui, cele două trenuri care veneau din sensuri opuse, au ajuns pe aceeași linie. La Atena și Salonic au fost proteste. Sindicaliștii feroviari și cei de la metrou au anunțat pentru azi o grevă de 24 de ore.

Protestatarii s-au bătut cu forțele de ordine la Atena, la un protest organizat în fața birourilor companiei de transport feroviar Hellenic Train. Oamenii au aruncat cu pietre și au aprins focuri în stradă, polițiștii au răspuns cu gaze lacrimogene.

 „Cauzele trebuie investigate chiar acum, să nu se facă mușamalizări. Suntem furioși, șocați de ceea ce s-a întâmplat astăzi. Atât de multe vieți pierdute. Proteste au fost și la Salonic, unde oamenii s-au adunat în fața gării: Înainte, nu plecați capul, singura soluție este rezistența”, spune un protestatar.

Grecia caută răspunsuri după cel mai grav accident feroviar din istoria țării. Impactul ciocnirii dintre trenul de pasageri și cel de marfă a fost devastator. Kiriakos Mitsotakis, premierul Greciei:

„Totul arată că tragedia a fost provocată, din păcate, în principal de o tragică eroare umană”.

Trenul de pasageri plecase din Atena spre Salonic, iar marfarul venea din direcție opusă. Fiecare aveau o viteză de 160 de kilometri pe oră, în momentul în care trenul cu 350 de oameni la bord a ajuns pe aceeași linie cu cel de marfă. Locomotivele au fost pur și simplu pulverizate, iar mecanicii au murit pe loc. În vagoanele care au luat foc, temperaturile au crescut la 1.300 de grade Celsius.

„Am auzit un zgomot puternic, după care au urmat 10 secunde de coșmar. A fost panică. Timp de 10-15 secunde a fost haos. Ne-am răsturnat, a izbucnit incendiul, cablurile atârnau, geamurile s-au spart, oamenii țipau, unii erau blocați. Era panică, cabluri și flăcări peste tot. Focul a izbucnit imediat. În timp ce ne mișcam, eram arși, era foc pretutindeni, în dreapta și în stânga„, povestește un martor.

Grecia a declarat trei zile de doliu național, în memoria celor decedați. Mulți erau studenți, care se întorceau acasă.

Unii pasageri au mai putut fi identificați doar prin probe ADN. Kyriakos Mitsotakis, premierul Greciei:

„Garantez că vom afla cauzele acestei tragedii și vom face tot ce ne stă în putere ca să ne asigurăm că aşa ceva nu se va mai întâmpla niciodată. Grecii arată cu degetul infrastructura feroviară veche. Toată semnalizarea se face manual pentru că, din 2000 sistemele nu mai funcţionează. Ministrul grec al transporturilor și-a depus demisia”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!