Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

GALERIE FOTO Aproximativ 90.000 de tone de deşeuri stau „întinse” pe o autostradă din Belgia. Sunt jucării și mobilă

05 Sept. 2021, 13:40
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
05 Sept. 2021, 13:40 // În Lume //  Realitatea.md

Jucării, cărţi şi saltele murdărite de noroi, dulapuri şi frigidere făcute bucăţi, aproximativ 90.000 de tone de deşeuri rezultate în urma inundaţiilor catastrofale din luna iulie se întind pe o bretea de autostradă dezafectată din estul Belgiei.

Este o imagine spectaculoasă care arată pagubele materiale excepţionale ale inundaţiilor care au provocat moartea a 38 de persoane în zilele de 14 şi 15 iulie, potrivit cifrelor oficiale.

La Herstal, în apropiere de oraşul Liege, una din regiunile cele mai afectate de inundaţii, o porţiune de opt kilometri din autostrada A601 dezafectată a fost transformată în groapă de gunoi improvizată cu o înălţime de şase metri. Toată această mare de obiecte a fost adusă în ultimele şase săptămâni cu camioanele, după curăţarea cursurilor de apă, a râurilor Meuse şi Vesdre.

Toate aceste bucăţi de viaţă care s-au acumulat reprezintă o provocare care trebuie gestionată atât de aleşii publici cât şi de companiile care se ocupă cu tratarea deşeurilor.

În total, aproximativ 160.000 de tone de deşeuri au fost produse de inundaţii numai în Wallonia, potrivit autorităţilor din această regiune francofonă. Breteaua de autostradă dezafectată de lângă Liege concentrează mai mult de jumătate din cantitatea totală de deşeuri.

Transferul deşeurilor se va face treptat, explică directorul principalei firme de tratare a deşeurilor

Transferul deşeurilor se va face treptat, explică Luc Joine, director general la Intradel, principala firmă de tratare a deşeurilor din provincia Liege. Obiectivul este să se ajungă la reciclarea a 60% din aceste deşeuri, restul fiind destinat incinerării sau îngropării, făcând apel şi la alte firme. Având în vedere amploarea sarcinii, cel mai probabil va fi nevoie de nouă luni pentru a evacua toate deşeurile, un calendar care va fi urmărit cu atenţie de aleşii locali, care doresc să limiteze consecinţele pentru riverani.

Luc Joine dă asigurări că nu există nicio localitate la o distanţă mai mică de 500 de metri, că vor exista puţine emisii olfactive şi că o societate de deratizare intervine deja la faţa locului. Din punct de vedere al mediului, alegerea stocării deşeurilor pe fostă autostradă este o idee bună, susţine Luc Joine. „Deşeurile sunt posibil contaminate cu hidrocarburi, trebuia să găsim un loc care să ne permită evitarea poluării solului. Ori această autostradă este asfaltată, apele sunt colectate când plouă, este potrivită”, spune Luc Joine, potrivit Agerpres.

Costul tratării deşeurilor în cele trei siteuri rechiziţionate de autorităţile din Wallonia este estimat la 30 de milioane de euro, potrivit ministrului regional al Mediului, Céline Tellier.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!