Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

GALERIE FOTO Holul Parlamentului, împânzit de costume populare. Privirile oaspeților NB8, atrase de portul național

31 Mai 2022, 15:21
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
31 Mai 2022, 15:21 // Politica //  Realitatea.md

Parlamentul Republicii Moldova găzduiește, în aceste zile, o expoziție de costume populare, care au fost admirate și de delegația celor opt președinți din Legislativele statelor baltice și nordice (BN8), care sunt într-o vizită de lucru în țara noastră.

Cele 16 lucrări expuse reprezintă costume populare pentru femei și bărbați. Acestea au fost elaborate după modelele tradiționale din spațiul românesc, care erau purtate atât în zilele cotidiene, cât și cele de sărbătoare. Costumele au fost confecționate din pânză de cânepă, de in și de bumbac, cu broderie cu fir de lână sau mătase.

Creațiile expuse au fost confecționate de reprezentantele comunității „Șezătoarea Basarabia”, care, prin creațiile lor, mențin vie tradiția portului tradițional în Republica Moldova. În cadrul expoziției poate fi admirat și costumul interpretei de muzică populară, Ioana Căpraru.

Expoziția este organizată cu suportul Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală și al comunității „Șezătoarea Basarabia”. Evenimentul are loc în contextul vizitei oficiale comune a președinților de Parlament din Statele Baltice și Nordice (NB8), precum și a Zilei portului popular, marcată în luna iunie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

     

         

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 17:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 17:43 // Slider //  Daniela Baranovschi

Cinci persoane au fost ucise și aproximativ 12 au fost rănite, inclusiv polițiști, în urma unui atac armat produs în Piața Principală din Cracovia, Polonia. Un bărbat a intrat cu mașina în piață și a început să tragă la întâmplare asupra oamenilor, potrivit poliției din regiunea Małopolska. Atacatorul a fost împușcat de forțele de ordine și transportat la spital, potrivit BBC, transmite Euronews.

Atacul a avut loc în jurul orei locale 15:00, într-una dintre cele mai aglomerate zone din centrul orașului Cracovia.

Potrivit unui comunicat publicat pe platforma X de poliția din Małopolska, un bărbat a pătruns cu autoturismul în Piața Principală și a început „să tragă în oameni la întâmplare din mașina sa”.

În urma atacului, cinci persoane și-au pierdut viața, iar aproximativ 12 au fost rănite, printre acestea numărându-se și ofițeri de poliție.

Autoritățile au anunțat ulterior că atacatorul a fost împușcat de polițiști și transportat la spital.

Operațiune de amploare a poliției în centrul Cracoviei

Imediat după producerea atacului, serviciile de urgență au intervenit în Piața Principală, iar autoritățile locale le-au cerut locuitorilor să evite zona.

„S-au tras focuri de armă în Piața Principală. Serviciile de urgență sunt deja la fața locului. Poliția desfășoară, de asemenea, o operațiune pe strada Dietla”, a transmis municipalitatea din Cracovia într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.

Polițiștii au început cercetările pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs atacul.

Primele informații apărute în presa poloneză indicau două persoane decedate și zece rănite. Ulterior, poliția din Małopolska a anunțat că bilanțul a crescut la cinci morți și aproximativ 12 răniți. Deocamdată, motivul atacului nu a fost stabilit.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!