Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

Gazul cumpărat de Energocom s-a scumpit cu 14% în noiembrie. Cât a ajuns să coste

04 Nov. 2026, 09:55
 // Categoria: Economie // Autor:  Daniela Baranovschi
04 Nov. 2026, 09:55 // Economie //  Daniela Baranovschi

Prețul de achiziție a gazelor naturale contractate de Energocom pentru luna noiembrie a ajuns la aproximativ 87,27 euro/MWh, cu aproape 14,3% mai mult decât în octombrie, când costul era de 76,35 euro/MWh. Suma reprezintă prețul gazului la sursă și nu include transportul sau alte cheltuieli necesare pentru livrarea acestuia până la frontiera Republicii Moldova.

Potrivit Energocom, prețul pentru luna noiembrie a fost calculat în funcție de evoluția indicelui de referință TTF Front Month, utilizat în contractele cu preț indexat. La 30 octombrie, cotația acestuia era de 86,681 euro/MWh. La această valoare se adaugă o marjă de aproximativ 0,59 euro/MWh, aplicată de furnizorii externi selectați în urma licitațiilor organizate de companie.

Costul final al gazelor livrate în țară va include și cheltuielile pentru transport, rezervarea capacităților și alte servicii logistice. Prin urmare, prețul anunțat de Energocom nu reprezintă costul total al gazelor ajunse în Republica Moldova.

Compania precizează că folosește și contracte de tip forward, prin care cumpără volume de gaze în avans, pentru perioadele următoare de consum. Prețul acestor cantități este stabilit ulterior, conform formulelor prevăzute în contracte și în funcție de evoluția pieței.

Amintim că, de la 1 octombrie, consumatorii casnici achită 26,14 lei pentru un metru cub de gaz, cu TVA inclus. Tariful a crescut atunci cu 29%, de la 20,30 lei. Recent, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat că o eventuală nouă majorare ar putea fi analizată spre sfârșitul lunii curente, în funcție de prețurile de achiziție și de nivelul consumului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 20:11
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 20:11 // Slider //  Ana Panaguța

Premierul Italiei, Giorgia Meloni, a declarat joi că Europa riscă să devină irelevantă în eventualele negocieri de pace privind Ucraina dacă nu pune capăt inițiativelor diplomatice concurente și nu desemnează un reprezentant unic, scrie mediafax.ro.

Într-o scrisoare adresată președintelui Consiliului European, Antonio Costa, Meloni a susținut că multiplicarea formatelor de negociere afectează credibilitatea Europei, relatează Reuters.

„Sunt convinsă că ne dăm cu toții seama că, prezentând imaginea unei Europe dezorganizate, nu facem decât să servim interesele celor care vor ca acest război să continue. Și cred că acest lucru este inacceptabil, având în vedere că sunt în joc vieți omenești și viitorul securității noastre”, a subliniat Meloni.

Premierul Italiei a precizat că nu urmărește să obțină un loc la masa negocierilor pentru ea sau pentru Italia, dar a subliniat că Roma nu va accepta negocierea unor angajamente fără un mandat din partea Uniunii Europene.

Meloni a cerut liderilor europeni să stabilească cine ar trebui să reprezinte Uniunea Europeană în negocieri și ce mandat ar urma să primească persoana respectivă.

De asemenea, premierul italian a solicitat ca subiectul să fie discutat săptămâna viitoare, în cadrul unei reuniuni informale a Consiliului European, la Dublin, urmând ca o decizie oficială să fie adoptată la summitul din decembrie, după consultări cu Marea Britanie, Norvegia și alți parteneri europeni.

Mai multe inițiative diplomatice separate privind Ucraina

Declarațiile premierului italian vin în contextul mai multor inițiative diplomatice europene privind negocierile de pace dintre Rusia și Ucraina.

În scrisoare, Meloni a făcut referire la mai multe inițiative diplomatice din ultima lună, inclusiv la convorbirea telefonică din 27 octombrie dintre președintele Finlandei, Alexander Stubb, premierul Norvegiei, Jonas Gahr Støre, și președintele rus Vladimir Putin.

Discuțiile privind reprezentarea Europei au vizat și formatul E3, din care fac parte Franța, Germania și Marea Britanie.

De asemenea, premierul italian a menționat reuniunea programată pentru 12 noiembrie, în așa-numitul „format Berlin”, în marja summitului Comunității Politice Europene, precum și reuniunea Coaliției de Voință, care reunește 37 de state și este programată pentru 19 noiembrie, tot la Berlin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!