Toți călătorii care vor ajunge în Germania, vor fi obligați să prezinte pașaport de imunizare contra Covid-19 fie prin vaccinare sau prin infectare anterioară, sau să prezinte rezultatele negative ale unui test.
Aceste reguli vor intra în vigoare începând cu acest weekend, informează Realitatea.md cu referire la agenția Reuters.
Potrivit sursei, deja nu va mai fi permisă intrarea pe teritoriul Germaniei fără aceste acte și izolarea în perioada de carantină. Până acum, Germania solicita testul negativ sau dovada imunizării doar de la călătorii care soseau din zone de risc, zone cu incidență crescută sau zone în care variantele mai contagioase sunt extrem de active.
Digi24.ro scrie că autoritățile germane se tem că creșterea numărului de cazuri în zonele turistice ar putea alimenta valul 4 al pandemiei la întoarcerea germanilor din concedii. Noile măsuri sunt menite să prevină un astfel de scenariu.

