Germania a prezentat miercuri planurile de legalizare a canabisului. Această măsură a fost promisă de guvernul cancelarului Olaf Scholz, care va face din această țară una dintre primele din Europa care dezincriminează utilizarea acestei substanțe, relatează libertate.ro cu referire la Reuters.
Ministrul german al sănătății a precizat că autoritățile intenționează să permită posesia de până la 30 de grame de canabis și vânzarea către adulți în scopuri recreative, pe o piață controlată.
Ministrul sănătății, Karl Lauterbach, a declarat că va merge mai departe cu dezincriminarea utilizării canabisului doar dacă această compatibilitate legislativă va exista.
Planul prevede vânzarea de canabis pentru adulți în puncte autorizate, iar scopul este de a combate crima organizată și piața neagră, a precizat Lauterbach. El a adăugat că guvernul intenționează să reglementeze strict piața.
Consumul de canabis va fi permis doar adulților, în timp ce va rămâne interzis din punct de vedere legal pentru persoanele care au sub 18 ani. Potrivit lui Lauterbach, patru milioane de persoane din Germania au consumat canabis anul trecut, iar un sfert dintre tinerii germani cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani au consumat această substanță.
Reforma, despre care Lauterbach a spus că nu va intra probabil în vigoare înainte de 2024, dacă va fi în conformitate cu legislația UE, ar face din Germania una dintre cele mai liberale țări din Europa în ceea ce privește legislația privind canabisul.
„Aceasta ar fi, pe de o parte, cea mai permisivă liberalizare a canabisului din Europa și, pe de altă parte, ar fi cea mai strict reglementată piață”, a spus Lauterbach, adăugând că reforma ar putea constitui „un model” pentru Europa.
În cadrul Uniunii Europene, Malta este prima ţară care a legalizat canabisul, la sfârşitul anului 2021. Pe lângă Germania, Luxemburgul intenţionează şi el să legalizeze folosirea recreativă a canabisului. În alte zone ale lumii, Canada, Uruguay şi mai multe state federale din componenţa Statelor Unite au făcut deja acest lucru, notează Agerpres citând AFP.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!


