Unionismul în Republica Moldova a prins contur imediat după obținerea independenței, fapt pentru care liderul PCRM, Vladimir Voronin, a decis să spună cine totuși a fost acel „pioner al renașterii” acestui curent în Republica Moldova.

Deși, „drugul” (prietenul) lui Vladimir Voronin, liberalul, Mihai Ghimpu permanent s-a declarat unicul și cel mai înverșunat unionist, liderul PCRM susține contrariul.

„Ce păcat puteți să-i lipiți lui Roșca și drugului meu (prietenului meu) Mihai Ghimpu? Orice păcat, dar numai nu că au fost agenții cuiva. Au avut ei relații cu românii, că românii tot timpul caută pe cineva care să-i sprijine cu românismul lor, dar pionierul renașterii a fost, sincer, Anatol Șalaru”, a declarat Vladimir Voronin în cadrul unui interviu realizat de jurnalistul, Pavel Păduraru, în 2019, însă pe care l-a dat publicității abia acum, în 2022, fiind plasat de către portalul de știri jurnal.md.

Totodată, Voronin a explicat cum l-a cunoscut prima dată pe Iurie Roșca, el fiind în funcția de ministru de Interne în acea perioadă, iar primul – conducător al unui cenaclu.

„În 1989, când am venit ministru, la Teatrul Verde avea loc cenaclul „Mateevici”, pe care-l conducea Șalaru. Eu trebuia să știu despre ce pregătesc ei, pentru că, mă rog, să fie ordine publică. Am fost și am participat și la ședința Consiliului Național, cum se numea el atunci, la Uniunea Scriitorilor. Și prima dată l-am văzut acolo pe pațancikul ista (n.r. tânărul ăsta) tinerel, așa simpăticuț, pe Iurie Roșca. Dar vedeți că orice om, în anii lui de viață, poate să se maturizeze și să treacă și așa, și așa. Țineți minte, după ce am venit noi la guvernare, în 2001, corturile dintre Președinție și Parlament? Noaptea ei dansau acolo. Și-au pus электростанция (stație electrică – n.a.) lor într-un automobil și aveau energie, că noi am zis: ну их нафиг să le dăm energie ca să protesteze. Tineret, mă rog, și aveau discotecă acolo, iar dimineață dormeau. Eu la 7 eram la Președinție și deschideam corturile, și ziceam: „Băi, alo! Voi ce, ați venit aici să dormiți? Ia săriți repede în sus și strigați: JOS VORONIN!”. Și ei se uitau din палаткэ (cort – n.a.), dar eu mergeam mai departe. Și când să intru în Președinție, venea aista și strigau: „Jos Voronin!”. Și eu ziceam: „Vedeți, bravo! Iată așa în toată dimineața să mă salutați”. Măi, suntem oameni, dar Roșca n-a mers la violență în niciun caz și a fost corect. Dacă și-a schimbat viziunile sub influența lui Dughin, îl privește”, a spus Voronin.

Precizăm că, interviul realizat de jurnalistul Pavel Păduraru în 2019 era planificat pentru a fi inclus într-o carte a sa, însă, între timp se pare că s-a schimbat planuri și a da publicității interviul.

#Iurie Rosca #Mihai Ghimpu #unionist #Vladimir Voronin

Autoritățile responsabile de protecția copiilor trebuie să intervină în cazurile de violență în familie, inclusiv atunci când minorii nu sunt victime directe, dar asistă la abuzurile asupra unuia dintre părinți. Subiectul a fost abordat de deputata MAN Angela Cutasevici în cadrul audierilor publice organizate în Parlament după tragedia de la Măgdăcești.

Potrivit deputatei, în 2025, în Republica Moldova au fost înregistrate 843 de victime ale infracțiunilor de violență în familie, iar aproximativ 17.400 de copii s-au aflat în situație de risc. În 615 cazuri, copiii au fost înregistrați drept victime ale violenței.

Angela Cutasevici susține că efectele violenței în familie asupra copiilor trebuie analizate inclusiv în situațiile în care aceștia sunt martori ai abuzurilor.

„Copilul este victima directă, dar, în foarte multe cazuri, este și cel care asistă sau urmărește indirect abuzul asupra adultului. În cazul de la Măgdăcești trebuie să știm câte intervenții a făcut autoritatea tutelară și câte servicii au fost conectate pentru protecția acestor copii”, a declarat deputata.

Deputata a anunțat că va solicita separat informații privind intervenția autorității tutelare în cazul de la Măgdăcești și măsurile întreprinse pentru protecția copiilor din familie.

Cutasevici subliniază că protecția copiilor trebuie să fie o componentă obligatorie a intervenției instituțiilor statului în toate cazurile de violență în familie, chiar și atunci când minorii nu sunt considerați victime directe.