Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

Grădinițele din Bălți intră în procesul de conectare la încălzirea centralizată

16 Oct. 2026, 10:14
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
16 Oct. 2026, 10:14 // Societate //  Valentina Buza

Primăria municipiului Bălți începe conectarea etapizată a instituțiilor de educație timpurie la sistemul centralizat de încălzire. Potrivit primarului municipiului Bălți, Alexandr Petkov, în ajun a avut loc o discuție cu directorul S.A. „CET-Nord”, Constantin Șestacov, privind începerea furnizării căldurii în grădinițe. Conectarea va începe vineri și se va desfășura treptat pe parcursul weekendului.

Totodată, particularitățile constructive ale rețelelor termice nu permit conectarea tuturor grădinițelor în această etapă. Pentru a menține încăperile calde până la conectarea la sistemul centralizat de încălzire, Primăria a asigurat instituțiile preșcolare cu aparate electrice de încălzire.

„Pentru mine, este important ca dificultățile tehnice să nu ne facă să pierdem din vedere ceea ce contează cel mai mult: copiii au nevoie de căldură chiar de astăzi”, a subliniat Alexandr Petkov.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Precizăm că, Termoelectrica a anunțat că este pregătită să înceapă furnizarea energiei termice către toate categoriile de consumatori din municipiul Chișinău. Este vorba despre instituțiile de educație timpurie și de învățământ, instituțiile municipale din domeniile medical și social, blocurile locative, precum și agenții economici.

Căldură pentru școli și spitale. Termoelectrica este pregătită să înceapă furnizarea agentului termic

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:11
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:11 // Slider //  Ana Panaguța

„Noul plan de apărare al NATO ar include atacuri adânci în teritoriul rusesc. Comandanții spun că armele de precizie cu rază lungă de acțiune sunt cruciale pentru a descuraja Moscova să atace alianța”. Este titlul unui articol din Wall Street Journal care abordează noile strategii ale Alianței Atlantice în fața riscului de atacuri din partea Federației Ruse, scrie mediafax.ro.

„Războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu obligă NATO să își regândească contra-strategiile împotriva unui atac rusesc, inclusiv luând în considerare posibilitatea de a ataca adânc în teritoriul rus”.

În iunie, ofițeri superiori și oficiali din întreaga Organizație a Tratatului Atlanticului de Nord s-au reunit pentru primul Simpozion privind Atacul Adânc.

Accentul se pune pe descurajare: dacă Rusia ia în considerare acțiuni împotriva Alianței Atlantice, trebuie să știe că poate primi un răspuns pe teritoriul său, cum ar fi vizarea bazelor militare, a depozitelor de arme și a centrelor de comandă.

Raportul Wall Street Journal continuă: „Descurajarea forțelor convenționale ale Kremlinului necesită acum o prevenție mai activă sau, în termeni militari, «negare»”. Asta implică nu doar bombardarea trupelor care ar putea trece peste graniță, ci și lovirea bazelor militare, a depozitelor de aprovizionare și a instalațiilor industriale din spatele liniei frontului, pe teritoriul rusesc”.

Comandantul Suprem Aliat din Europa, Alexus Grynkewich, este, de asemenea, citat, explicând că NATO, în cazul unui atac rusesc, nu numai că va opri ofensiva, dar va distruge și structurile sale de sprijin.

Utilizarea armelor nucleare nu este prevăzută, în timp ce un general polonez, Ireneusz Nowak, explică faptul că lecția războiului din Ucraina ne arată că nu este suficient să ne apărăm de o invazie, ci că este necesar și să contraatacăm.

Potrivit lui Nowak, mesajul trebuie să fie clar: nu faceți nimic prostesc, pentru că vă putem pedepsi. Nowak adaugă: „Dar pentru a fi credibili, trebuie să avem aceste capacități”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!