Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

Grecia anunță că va depune tot efortul să NU devină poarta de intrare în UE pentru refugiații afgani

17 Aug. 2021, 22:12
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
17 Aug. 2021, 22:12 // Actualitate //  Realitatea.md

Grecia nu le va permite migranţilor din Afganistan să-i traverseze frontierele în Uniunea Europeană, a declarat marţi ministrul pentru migraţie Notis Mitarakis, în contextul în care talibanii continuă să-şi consolideze puterea în acest stat.

Nu vrem ca ţara noastră să devină poarta de intrare în UE pentru oameni care vor să se îndrepte spre Europa, a spus Mitarakis, potrivit televiziunii naţionale ERT.

Grecia este adesea punctul de intrare în Europa pentru oamenii din ţara din centrul Asiei după ce traversează restul continentului.

Mitarakis a subliniat necesitatea unei politici comune privind migraţia, adăugând că ţara sa va continua să monitorizeze cu atenţie frontierele maritime şi terestre cu Turcia.

Nu vrem să vedem un alt 2015, a spus el, referindu-se la anul în care peste 850.000 de migranţi au intrat în Grecia din Turcia. Cei mai muţi dintre aceşti refugiaţi proveneau din Siria devastată de război şi mulţi dintre ei au plecat în Germania. Criza s-a prelungit şi în 2016.

Miniştrii de interne din UE urmează să discute miercuri despre noua situaţie din Afganistan, după ce forţele talibane au preluat duminică efectiv controlul ţării. Miniştrii europeni de externe urmează şi ei să aibă marţi convorbiri pe această temă.

Unii politicieni din UE au cerut protejarea celor mai vulnerabili, dar mai mulţi lideri europeni au subliniat public necesitatea de a se evita repetarea unui 2015 sau 2016.

În principal statele mai apropiate de Afganistan – Pakistan, Iran şi Turcia – se pregătesc pentru un posibil exod al celor care fug de viaţa de după venirea la putere a islamiştilor radicali. Însă Grecia se pregăteşte şi ea.

Grecia are deja un mare număr de gărzi de coastă şi de poliţişti de frontieră, care în multe cazuri îi împiedică pe migranţi să ajungă pe insulele greceşti. Atena neagă această operaţiuni de repatrieri ilegale, numite adesea retrageri forţate. 

Amnesty International a cerut UE să asigure un tranzit sigur pentru toţi cei aflaţi în pericol, eliberând vize de urgenţă, susţinând evacuările, suspendând deportările şi permiţând transferul.

Mii de afgani sunt în pericol de represalii, inclusiv jurnalişti, activişti şi apărători ai drepturilor omului, a postat Amnesty International luni pe Twitter.

Agenţia ONU pentru refugiaţi a făcut apel marţi la state să-şi deschidă frontierele şi să permită tranzitul sigur al afganilor.

Statele au o responsabilitate legală şi morală de a le permite celor care fug din Afganistan să încerce să ajungă în siguranţă şi nu să-i returneze cu forţa pe refugiaţi, a menţionat agenţia într-un comunicat.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:11
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:11 // Slider //  Ana Panaguța

„Noul plan de apărare al NATO ar include atacuri adânci în teritoriul rusesc. Comandanții spun că armele de precizie cu rază lungă de acțiune sunt cruciale pentru a descuraja Moscova să atace alianța”. Este titlul unui articol din Wall Street Journal care abordează noile strategii ale Alianței Atlantice în fața riscului de atacuri din partea Federației Ruse, scrie mediafax.ro.

„Războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu obligă NATO să își regândească contra-strategiile împotriva unui atac rusesc, inclusiv luând în considerare posibilitatea de a ataca adânc în teritoriul rus”.

În iunie, ofițeri superiori și oficiali din întreaga Organizație a Tratatului Atlanticului de Nord s-au reunit pentru primul Simpozion privind Atacul Adânc.

Accentul se pune pe descurajare: dacă Rusia ia în considerare acțiuni împotriva Alianței Atlantice, trebuie să știe că poate primi un răspuns pe teritoriul său, cum ar fi vizarea bazelor militare, a depozitelor de arme și a centrelor de comandă.

Raportul Wall Street Journal continuă: „Descurajarea forțelor convenționale ale Kremlinului necesită acum o prevenție mai activă sau, în termeni militari, «negare»”. Asta implică nu doar bombardarea trupelor care ar putea trece peste graniță, ci și lovirea bazelor militare, a depozitelor de aprovizionare și a instalațiilor industriale din spatele liniei frontului, pe teritoriul rusesc”.

Comandantul Suprem Aliat din Europa, Alexus Grynkewich, este, de asemenea, citat, explicând că NATO, în cazul unui atac rusesc, nu numai că va opri ofensiva, dar va distruge și structurile sale de sprijin.

Utilizarea armelor nucleare nu este prevăzută, în timp ce un general polonez, Ireneusz Nowak, explică faptul că lecția războiului din Ucraina ne arată că nu este suficient să ne apărăm de o invazie, ci că este necesar și să contraatacăm.

Potrivit lui Nowak, mesajul trebuie să fie clar: nu faceți nimic prostesc, pentru că vă putem pedepsi. Nowak adaugă: „Dar pentru a fi credibili, trebuie să avem aceste capacități”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!