Curs valutar
  • EUR
    20.0701
    -0.1933%
  • USD
    17.9614
    0.2305%
  • RUB
    0.2195
    -0.0911%
  • RON
    3.7575
    -0.2342%
  • UAH
    0.3964
    0.4793%

Toate știrile

09 noiembrie 2026

Grecia se pregătește pentru primul val de caniculă din acest an: Temperaturile vor ajunge la 41 de grade

20 Iul. 2026, 11:03
 // Categoria: În Lume // Autor:  Daniela Baranovschi
20 Iul. 2026, 11:03 // În Lume //  Daniela Baranovschi

Grecia se pregătește să facă față primului val de caniculă din acest an, după ce a fost ferită de temperaturile record care au afectat cea mai mare parte a Europei în luna iunie, relatează duminică AFP transmite Agerpres.

Temperaturile maxime din Tesalia (centru), în unele zone din Peloponez (sud) și în zona Atenei „ar putea atinge sau depăși 40 de grade Celsius”, înainte de a scădea probabil joi, a afirmat duminică pe Facebook meteorologul Theodoros Kolydas.

„Nu ne confruntăm cu un simplu val de căldură, ci cu un episod de caniculă care prezintă caracteristicile unui val de căldură, în special în Grecia continentală”, a precizat el referitor la perioada cuprinsă între luni și miercuri.

Sâmbătă, temperatura a depășit pentru prima dată în acest sezon pragul de 40 de grade Celsius, în orașul Konitsa, din nord-vestul țării, ajungând la 40,4 grade Celsius, potrivit site-ului meteorologic meteo.gr.

Duminică, serviciul meteorologic național EMY a prognozat temperaturi cuprinse între 40 de grade Celsius și 41 de grade Celsius pentru luni și marți în Grecia continentală.

Aceste temperaturi ridicate apar însă târziu pentru luna iulie în Grecia, episoadele ploioase din iunie și vânturile puternice din iulie împiedicând instalarea valurilor de caniculă, în timp ce recordurile de căldură s-au succedat în cea mai mare parte a Europei.

Potrivit meteo.gr, este a treia oară din 2011 când se ating temperaturi de 40 de grade atât de târziu în sezonul estival în Grecia, după episoadele din 20 iulie 2015 și 30 iulie 2013.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

08 Nov. 2026, 18:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
08 Nov. 2026, 18:37 // Slider //  Realitatea.md

Franța și alți reprezentanți europeni vor fi prezenți la următoarea rundă de negocieri dintre Rusia și Ucraina, mediate de Statele Unite, programată pentru 10 și 11 noiembrie, la Abu Dhabi. Anunțul a fost făcut duminică de ministrul francez de Externe, Jean-Noël Barrot, care a precizat că Parisul va participa la discuții pentru a face auzită poziția Europei, relatează AFP, citat de Agerpres.ro. 

„Europenii vor fi bine reprezentați, iar Franța va fi la Abu Dhabi pentru a participa la aceste discuții”, a declarat Jean-Noël Barrot la postul RTL/Public Sénat. Oficialul nu a precizat cine va reprezenta Franța, dar a insistat că țara sa va fi prezentă.

Șeful diplomației franceze a subliniat că nicio negociere care vizează viitorul continentului european nu poate avea loc fără implicarea statelor europene. Potrivit acestuia, în ultimele săptămâni, europenii au transmis mediatorilor americani că așteptările și interesele lor trebuie luate în considerare.

Prezența europenilor la Abu Dhabi rămâne însă sub semnul întrebării în ceea ce privește formatul negocierilor. Săptămâna trecută, reprezentanții Kremlinului au afirmat că oficialii europeni ar putea avea contacte separate cu Ucraina și Statele Unite, fără să participe direct la tratativele dintre cele trei părți.

Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a admis că, la o anumită etapă, implicarea europenilor va fi necesară, în special în discuțiile despre viitorul sistem de securitate al continentului. Totodată, el a exclus participarea acestora la negocierile tripartite de la Abu Dhabi.

În paralel, premierul Italiei, Giorgia Meloni, a criticat lipsa unei poziții comune a statelor europene în procesul de negociere și a cerut Uniunii Europene să clarifice cine vorbește în numele său.

Discuțiile de la Abu Dhabi urmăresc identificarea unei soluții pentru încheierea războiului din Ucraina, declanșat de invazia rusă. Președintele american Donald Trump a vorbit despre pregătirea unui „mare acord”, care ar putea depăși cadrul conflictului ucrainean și ar putea viza întreaga Europă.

Emisarul american Jared Kushner a declarat că Washingtonul și mai multe state europene au discutat la Bruxelles despre necesitatea unei arhitecturi de securitate europene mai ample, care să creeze premisele unei păci durabile.

Ideea a stârnit însă îngrijorări la Kiev și în capitalele europene, unde oficialii au avertizat că nu vor accepta decizii privind securitatea continentului luate fără implicarea lor. O astfel de abordare ar putea aminti de împărțirea sferelor de influență, în condițiile în care Rusia a cerut în repetate rânduri restricționarea extinderii NATO și retragerea trupelor Alianței din Europa de Est.

Kushner a dat asigurări că NATO va rămâne fundamentul apărării colective europene și că orice eventual acord trebuie să respecte suveranitatea statelor și dreptul acestora de a-și alege independent alianțele. El a mai precizat că Statele Unite vor consulta liderii europeni după negocierile de la Abu Dhabi, iar dacă vor exista progrese, europenii ar putea fi implicați în viitoare discuții într-un format multilateral.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!