Curs valutar
  • EUR
    20.1147
    0%
  • USD
    17.5246
    0%
  • RUB
    0.2070
    0%
  • RON
    3.8236
    0%
  • UAH
    0.3922
    0%

Toate știrile

20 septembrie 2026

Grosu ignoră proiectul deputatei Stamate? Continuă retorica lui Marian: „Noi susținem o anchetă a organelor de drept”

22 Mai 2025, 13:21
 // Categoria: Politica // Autor:  Vlada Ciorici
22 Mai 2025, 13:21 // Politica //  Vlada Ciorici

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) nu intenționează să susțină proiectul fostei colege de fracțiune Olesea Stamate privind crearea Comisiei de anchetă în legătură cu Legea amnistiei. După ce deputatul Radu Marian a dat de înțeles că inițiativa nu va fi susținută în legislativ, astăzi, înainte de ședința plenară, și Igor Grosu a preluat aceeaşi retorică.

„Noi susținem o anchetă a organelor de stat, de drept, cărora o să le punem la dispoziție toate materialele din Parlament, proiectele cum au fost înregistrate, stenograma ședinței Parlamentului, stenograma comisiei. Să fie o anchetă imparțială, să-i cheme pe toți care au fost implicați în acest proces. Să explice cum au apărut amendamentele”, a precizat Igor Grosu.

Președintele Parlamentului a mai adăugat că va îndemna deputații să coopereze cu ancheta.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În Republica Moldova s-a iscat un adevărat scandal după ce un grup de deținuți periculoși au fost eliberați înainte de termen, grație Legii amnistiei. Deputații din PAS au pasat pe Olesea Stamate responsabilitatea pentru amendamentele incluse în Legea amnistiei și i-au cerut să depună mandatul de parlamentar. În replică, aceasta a refuzat să își depună mandatul, dar a părăsit fracțiunea PAS.

Opoziția a criticat decizia și a menționat că autori au fost mai mulți parlamentari, iar inițiativa a fost votată de întreaga fracțiune PAS, nu doar de Stamate. La scurt timp, Guvernul a anunțat o anchetă, iar directorul Administrației Penitenciarelor, Anatolie Falcă, a demisionat.

Pe 8 mai 2025, deputata Stamate a anunțat că a reușit să adune semnăturile necesare pentru înregistrarea proiectului care prevede crearea Comisiei. La scurt timp, deputatul Radu Marian a dat de înțeles că proiectul nu va fi susținut în legislativ. „Ancheta trebuie să fie făcută la nivel de instituții de drept, orice altfel de anchete la nivel legislativ, politic, mai degrabă sunt mișcări de PR politic”.

Crearea unei Comisii de anchetă în cazul Legii amnistiei nu va trece în Parlament, dă de înțeles Radu Marian

Realitatea Live

Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
20 Sept. 2026, 19:02
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
20 Sept. 2026, 19:02 // Slider //  Ana Panaguța

Inteligența artificială ar putea îmbunătăți productivitatea europeană cu aproximativ 1% pe parcursul a cinci ani, însă riscă și să accentueze inegalitățile, să suprasolicite rețelele electrice și să sporească dependența de tehnologia străină, cu excepția cazului în care guvernele statelor membre aprofundează integrarea economică, susține Fondul Monetar Internațional (FMI), transmite hotnews.ro.

Într-un raport pregătit pentru reuniunea informală a miniștrilor de Finanțe din Uniunea Europeană, care a avut loc la Dublin în 18 și 19 septembrie, FMI precizează că beneficiile și costurile asociate inteligenței artificiale (AI) ar putea fi distribuite inegal între țări, regiuni și categorii de lucrători. De asemenea, raportul subliniază că finalizarea pieței unice a UE ar contribui la o distribuție mai echilibrată a adoptării IA și a beneficiilor acesteia în interiorul blocului comunitar.

Documentul FMI repetă îngrijorările exprimate anterior de fostul președinte al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, precum și de Comisia Europeană, potrivit cărora fragmentarea piețelor europene de capital, energie și muncă frânează investițiile și inovarea.

60% dintre angajații marilor economii sunt expuși

FMI estimează că aproximativ 60% dintre lucrătorii din economiile europene avansate ocupă posturi cu o expunere mare pe AI.

Deși unii ar putea deveni mai productivi datorită instrumentelor bazate pe AI, alții riscă să-și piardă locurile de muncă pe măsură ce sarcinile repetitive sunt automatizate, în special în sectoarele unde AI tinde mai degrabă să înlocuiască forța de muncă, decât să o completeze.

Raportul menționează că centrele de date din Europa consumă deja aproximativ 3% din energia electrică a continentului, iar cererea de electricitate va crește semnificativ pe măsură ce utilizarea AI se extinde. Marile centre tehnologice, precum Frankfurt, Londra, Amsterdam, Paris și Dublin, se numără printre zonele cele mai expuse, aglomerările de centre de date punând deja presiune asupra rețelelor electrice locale. Pentru a remedia această situație, UE ar trebui să investească în infrastructura electrică transfrontalieră și să aprofundeze integrarea pieței europene de energie, recomandă FMI.

De asemenea, documentul avertizează că Europa riscă să creeze o nouă dependență strategică, având în vedere dominația SUA și a Chinei în dezvoltarea modelelor de AI.

Potrivit FMI, Europa va avea nevoie de investiții semnificative în propria industrie de AI pentru a evita dependența de tehnologia străină. Totodată, raportul sugerează că beneficiile AI ar putea fi distribuite inegal atât între statele membre, cât și în interiorul acestora.

Se preconizează că economiile mai avansate vor beneficia disproporționat de pe urma acestei tehnologii, fiind mai bine pregătite și mai expuse la Inteligența Artificială.