Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

15 noiembrie 2026

Grosu: Republica Moldova este mult mai bine pregătită pentru sezonul rece

11 Sept. 2023, 22:19
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ursu Ana
11 Sept. 2023, 22:19 // Actualitate //  Ursu Ana

Republica Moldova este mult mai bine pregătită pentru sezonul rece după lecții pe care le-am primit de la Gazprom, a declarat președintele Parlamentului, Igor Grosu, în cadrul unei emisiunii de la TVR Moldova. Oficialul a mai precizat că  autoritățile au depus eforturi mari pentru ca țara noastră să nu se mai confrunte cu o nouă criză energetică.

 „ Anul, acesta suntem mult mai bine, s-au făcut achiziții din timp, la prețul care a fost convenabil și acum plus că și rețelele vor fi gestionate de un alt operator, începând cu 19 septembrie. Sunt sigur că asta va oferi posibilitate tuturor jucătorilor să poată veni pe piață, concurență loială. Asta nu place Kremlinului, am văzut foarte mult i-a deranjat, dar asta mai puțin contează. Interesul nostru și interesul național de a avea un sistem energetic securizat și să nu fim la robinetul Gazpromului”, a precizat Grosu.

Președintele Parlamentului a mai precizat că s-au făcut eforturi și pentru dezvoltarea energie regenerabilă.

„Noi am votat trei legi ce deschid premisele pentru a lansa anul acesta acea licitație pe regenerabile. Ambiția noastră e să ridicăm la 30 de procente producerea internă, sunt proiecte ambițioase, cerere, interes este”, a spus Igor Grosu.

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 19:16
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 19:16 // Slider //  Ana Panaguța

Cele trei lacuri din Parcul-Pădure „Râșcani” din Capitală au fost populate cu 1.000 de kilograme de pește. Acțiunea a avut loc astăzi și este ultima de acest fel organizată de municipalitate în această toamnă.

Potrivit primarului general al Capitalei, Ion Ceban, în urma acestei intervenții au fost populate cu pește toate lacurile municipale din Chișinău.

Edilul susține că măsura are drept scop menținerea curățeniei lacurilor, protejarea viețuitoarelor acvatice și păstrarea unui mediu sănătos în zonele verzi ale orașului. Acțiunea a fost organizată și la propunerea pescarilor.

În ultimii ani, Parcul-Pădure „Râșcani” a trecut prin mai multe lucrări de modernizare. Au fost amenajate alei, terenuri de joacă și zone de relaxare, au fost reabilitate faleza și scările de acces, iar pentru persoanele cu mobilitate redusă a fost construită o rampă.

Ion Ceban a anunțat că lucrările de amenajare vor continua, inclusiv prin reabilitarea altor alei din parc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!