Curs valutar
  • EUR
    20.1211
    0.0318%
  • USD
    17.5393
    0.0838%
  • RUB
    0.2084
    0.6718%
  • RON
    3.8220
    -0.0419%
  • UAH
    0.3926
    0.1019%

Toate știrile

21 septembrie 2026

Guvernul cere economii! Iluminatul redus, havuzurile și vitrinele stinse, iar lifturile, evitate la orele de vârf

03 Aug. 2026, 17:21
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
03 Aug. 2026, 17:21 // Actualitate //  Realitatea.md

Autoritățile introduc noi măsuri pentru reducerea consumului de energie electrică, în contextul creșterii prețurilor pe piețele regionale și al necesității de a importa o parte din energia consumată de Republica Moldova. Comisia Națională de Management al Crizelor, prezidată de premierul Vasile Tofan, a aprobat un set de măsuri menite să reducă presiunea asupra sistemului electroenergetic și să asigure continuitatea serviciilor esențiale.

Una dintre principalele măsuri vizează limitarea exporturilor comerciale de energie electrică între orele 18:00 și 22:00, pentru a proteja consumul intern în perioada de vârf. Măsura va fi aplicată de Moldelectrica, cu excepția cantităților necesare pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu public privind securitatea aprovizionării.

Și consumatorii sunt îndemnați să reducă utilizarea energiei în orele de vârf. Administratorii clădirilor publice și ai spațiilor comerciale vor trebui să reducă cu cel puțin 30% iluminatul interior, acolo unde este posibil, și să stingă luminile din încăperile neocupate.

În intervalul 18:00–06:00 vor fi deconectate havuzurile, vitrinele, precum și iluminatul decorativ, arhitectural și publicitar. Și întreprinderile cu procese de producție mari consumatoare de energie, inclusiv cele care utilizează cuptoare electrice și instalații de topire, sunt chemate să-și reorganizeze activitatea. Consumul major urmează să fie mutat în afara intervalelor 06:00–09:00 și 18:00–23:00.

Măsuri speciale sunt prevăzute și pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare. Operatorii vor adapta funcționarea pompelor pentru a reduce consumul în orele de vârf. Autoritățile publice vor aplica, la rândul lor, măsuri de raționalizare a consumului, inclusiv prin optimizarea iluminatului public, fără a afecta serviciile esențiale.

Locatarii blocurilor vor fi informați și despre recomandarea de a evita utilizarea lifturilor între orele 06:00–09:00 și 18:00–23:00, pentru a preveni eventualele blocări în cazul unor întreruperi de energie.

În paralel, autoritățile vor încerca să consolideze securitatea energetică. Operatorii de sistem vor examina cu prioritate cererile de racordare pentru instalațiile de stocare a energiei și pentru centralele fotovoltaice și eoliene dotate cu baterii. Energocom va identifica și contracta surse alternative de energie din România, Ucraina și alte piețe accesibile, iar Moldelectrica va intensifica cooperarea cu operatorii de transport din România și Ucraina pentru menținerea echilibrului sistemului.

Autoritățile susțin că măsurile sunt temporare și urmăresc reducerea presiunii asupra sistemului în perioadele de consum maxim.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Guvernul Republicii Moldova a instituit, pe 28 iulie 2026, starea de alertă în sectorul energetic și în cel hidrologic pentru o perioadă de 30 de zile.

Stare de alertă în sectoarele energetic și hidrologic: Guvernul a aprobat măsura pentru 30 de zile

Realitatea Live

Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
21 Sept. 2026, 12:29
 // Categoria: Slider // Autor:  Cătălina Boico
21 Sept. 2026, 12:29 // Slider //  Cătălina Boico

Un caz medical spectaculos oferă noi speranțe în lupta împotriva cancerului, după ce un băiețel de numai trei ani, diagnosticat cu o formă agresivă de cancer hepatic care se răspândise la plămâni, nu mai prezenta semne ale bolii la 12 luni după administrarea a două doze de terapie CAR-T experimentală, scrie Antena3.ro.

Terapia cu celule CAR-T este una dintre cele mai inovatoare forme de imunoterapie. Tratamentul presupune recoltarea celulelor imunitare ale pacientului, modificarea lor genetică în laborator și reintroducerea lor în organism, astfel încât să poată recunoaște și ataca celulele canceroase.

Până acum, această abordare a dat cele mai bune rezultate în cazul unor cancere ale sângelui. În cazul tumorilor solide, însă, rezultatele au fost mult mai greu de obținut.

Totodată, un caz prezentat în The New England Journal of Medicine arată însă că lucrurile s-ar putea schimba.

O boală agresivă, diagnosticată la doar trei ani

Când a fost diagnosticat, minorul avea o tumoră de aproximativ 11 centimetri în lobul stâng al ficatului. Cancerul, un hepatoblastom, se răspândise deja la plămâni, iar medicii aveau indicii că boala ajunsese și la nivelul oaselor.

Copilul a trecut prin trei serii de chimioterapie și printr-o intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea tumorii hepatice. Au urmat alte două operații pentru eliminarea tumorilor care se răspândiseră la plămâni, însă în ciuda tratamentelor agresive, cancerul a revenit rapid, fiind identificată o nouă tumoră pulmonară.

În acel moment, băiatul a fost inclus în studiul clinic CARE, primul studiu pe oameni care testa această formă experimentală de terapie CAR-T.

Celulele propriului sistem imunitar, „reprogramate” să atace cancerul

Medicii au prelevat celule T din organismul copilului și le-au modificat genetic pentru a recunoaște glicipicanul-3 (GPC3), o proteină prezentă în cantități mari în anumite cancere hepatice. Tratamentul, denumit GPC3-CAR, a fost conceput suplimentar pentru a produce două proteine ale sistemului imunitar, interleukina-15 și interleukina-21. Scopul era ca celulele CAR-T să reziste mai mult timp în organism și să aibă o capacitate mai mare de a distruge celulele tumorale.

Copilul a primit prima perfuzie, iar investigațiile ulterioare au indicat un răspuns parțial la tratament. Tomografiile au arătat o reducere a bolii, iar nivelul alfafetoproteinei din sânge, un marker asociat activității tumorale, a început să scadă.

Opt săptămâni mai târziu, medicii au administrat o a doua doză, iar rezultatul a fost remarcabil. Investigațiile realizate ulterior nu au mai evidențiat semne ale cancerului, cu excepția unor țesuturi cicatriceale rămase în urma bolii și a tratamentelor.

La un an, copilul nu mai avea semne ale bolii

La 12 luni de la tratament, băiatul era în continuare fără semne de boală. Pentru familia lui, rezultatul a reprezentat o schimbare radicală, mai ales după evoluția agresivă a cancerului și după eșecul tratamentelor convenționale.

„Acest caz demonstrează că un răspuns complet și de durată în cazul unei tumori solide rezistente la chimioterapie poate fi obținut în întregime în regim ambulatoriu, fără toxicitate sistemică”, a declarat David Steffin, oncolog pediatru la Baylor College of Medicine și autor principal al studiului.

La rândul său, Andras Heczey, oncolog pediatru la Seattle Children’s Hospital și University of Washington și coautor al lucrării, spune că rezultatele oferă dovezi că noile celule CAR-T ar putea avea un rol în tratamentul hepatoblastomului.

Un rezultat promițător, dar este vorba de un singur caz

Rezultatul este impresionant, însă cercetătorii atrag atenția că nu poate fi considerat încă o dovadă că terapia funcționează în mod general pentru acest tip de cancer. Este vorba despre cazul unui singur pacient, inclus într-un studiu aflat într-o etapă timpurie. Pentru a determina cât de eficientă și cât de sigură este terapia GPC3-CAR, sunt necesare rezultate obținute de la un număr mai mare de pacienți și o perioadă mai lungă de monitorizare.

Cercetările continuă în cadrul studiului CARE, desfășurat la Baylor College of Medicine, precum și în studiul clinic IMPACT, derulat prin Seattle Children’s Hospital. Dacă rezultatele se vor confirma și la alți pacienți, terapia CAR-T ar putea deschide o nouă direcție în tratamentul tumorilor solide, un domeniu în care progresele au fost până acum mult mai dificile decât în cazul cancerelor hematologice.

Pentru moment, cazul acestui copil reprezintă un semnal încurajator că celulele imunitare modificate genetic ar putea avea, într-o zi, un rol important și în lupta împotriva tumorilor solide.