Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

Guvernul, reacție la anunțul MAN privind moțiunea de cenzură: „Opoziția are dreptul la acest instrument democratic”

02 Iul. 2026, 11:19
 // Categoria: Politica // Autor:  Daniela Baranovschi
02 Iul. 2026, 11:19 // Politica //  Daniela Baranovschi

Reprezentanții Guvernului au comentat anunțul Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN) privind inițierea unei moțiuni de cenzură împotriva Executivului, precizând că opoziția are dreptul să utilizeze acest instrument democratic.

„Într-o democrație, opoziția are dreptul să depună o moțiune de cenzură. Este un mecanism firesc al procesului democratic, iar Guvernul respectă acest drept”, menționează reprezentanții Executivului.

Precizăm că,  liderul MAN, Ion Ceban, a anunțat joi, 2 iulie, că formațiunea pe care o conduce va iniția o moțiune de cenzură împotriva Guvernului. Potrivit acestuia, sâmbătă va fi convocat un Consiliu Național extins al partidului, în cadrul căruia documentul urmează să fie supus aprobării.

Ulterior, MAN intenționează să solicite semnături din partea deputaților din Parlament pentru susținerea inițiativei.

Ion Ceban a motivat demersul prin nemulțumiri față de activitatea actualei guvernări, afirmând că cetățenii „nu mai acceptă mimarea reformelor”. Acesta a acuzat Executivul de ignorarea problemelor cu care se confruntă mai multe categorii sociale, inclusiv profesori, medici, polițiști, funcționari publici, agricultori și mediul de afaceri, precum și de gestionarea deficitară a economiei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 19:08
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
30 Oct. 2026, 19:08 // Societate //  Daniela Baranovschi

Pensionarii și persoanele care beneficiază de ajutoare și indemnizații sociale vor primi banii pentru luna noiembrie începând cu 3 noiembrie. Pentru prima tranșă, Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) a transferat 73 de milioane de lei.

Pensiile și alocațiile sociale care ajung la beneficiari prin intermediul băncilor vor fi achitate la 3 noiembrie. În data de 9 noiembrie vor fi transferate alocațiile nominale și cele lunare de stat, iar pe 13 noiembrie – ajutorul social.

Indemnizațiile pentru concediul medical, maternitate, nașterea și creșterea copilului, inclusiv a gemenilor, precum și indemnizațiile paternale vor fi achitate în trei etape: la 6, 13 și 23 noiembrie.

Banii pot fi primiți pe card bancar sau ridicați de la orice oficiu poștal din țară. Cei care vor să primească prestațiile pe card pot deschide un card social sau pot asocia un cont bancar pe care îl au deja prin aplicația EVO.

Cei care aleg să ridice banii de la poștă trebuie să o facă în cel mult trei luni. Dacă nu îi ridică în acest termen, plata va fi oprită. Pentru a primi din nou prestația, beneficiarul trebuie să meargă la Casa Teritorială de Asigurări Sociale de la locul de domiciliu, cu buletinul de identitate, și să depună o cerere.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!