Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

Guvernul schimbă macazul! A demis Membrii Consiliului Național al Monumentelor Istorice și instituie concurs public

12 Ian. 2022, 16:02
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
12 Ian. 2022, 16:02 // Actualitate //  Realitatea.md

Cabinetul de miniștri al Republicii Moldova a demis miercuri, 12 ianuarie, membrii Consiliului Național al Monumentelor Istorice, anunțând că aceștia vor fi selectați doar în bază de concurs.

Potrivit Guvernului, noile modificări stabilesc necesitatea organizării concursului pentru funcțiile vacante de membru al Consiliului și pentru funcțiile ocupate în alt mod decât prin concurs, cu excepția funcționarilor publici numiți în cadrul Ministerului Culturii.

De asemenea, modificările propuse includ două temeiuri suplimentare de încetare a calității de membru al Consiliului Național al Monumentelor Istorice pentru persoanele care au ocupat aceste funcții fără concurs și pentru persoanele în privința cărora a fost viciată procedura de selecție în funcția de membru al Consiliului, în bază de concurs. În aceste situații, încetarea calității de membru al Consiliului se va dispune printr-un ordin al ministrului Culturii.

Într-un comunicat de presă, Guvernul menționează că membrii Consiliului au un mandat de trei ani, iar actuala componență a acestei structuri a fost numită în funcție în luna ianuarie a anului 2021, fără concurs.

Consiliului Național al Monumentelor Istorice este format din 13 membri specializați în domeniul protejării patrimoniului arhitectural-istoric, reprezentanți ai organizațiilor guvernamentale și nonguvernamentale cu preocupări statutare în domeniu, precum şi până la 3 funcţionari publici din cadrul Ministerului Culturii. La 8 septembrie 2021, Guvernul a votat un nou mecanism de selectare a membrilor Consiliului Național al Monumentelor Istorice, pentru a crea premisele unei competiții deschise în procesul de selectare a membrilor Consiliului și pentru a asigura accederea celor mai buni specialiști și experți în domeniul patrimoniului arhitectural-istoric.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:13
 // Categoria: Societate // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:13 // Societate //  Ana Panaguța

Un incendiu a izbucnit în seara zilei de 5 noiembrie, în jurul orei 17:00, pe traseul M5, pe direcția Bălți–Edineț. Un automobil de marca Renault a fost cuprins de flăcări, transmite NordInfo.

În vehicul se aflau doi bărbați, care se deplasau din Cupcini spre Glodeni. Incendiul a distrus complet mașina.

Cei doi au reușit să iasă la timp din automobil, astfel că nimeni nu a avut de suferit.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!