Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

25 octombrie 2026

Guvernul Spaniei a aprobat un embargo „total” asupra armelor destinate Israelului

24 Sept. 2025, 08:13
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
24 Sept. 2025, 08:13 // În Lume //  Realitatea.md

Guvernul spaniol a aprobat marți un embargo „total” asupra armelor destinate Israelului, ca parte a unui pachet de măsuri prin care premierul Pedro Sanchez afirmă că vrea să pună capăt „genocidului din Gaza”, relatează Agerpres și AFP.

Decretul adoptat de consiliul de miniștri interzice exporturile și importurile de echipamente de apărare, produse și tehnologii militare către și dinspre Israel, a declarat ministrul economiei, Carlos Cuerpo, într-o conferință de presă. Documentul blochează și cererile de tranzit pentru combustibil de aviație cu potențiale utilizări militare și interzice importul de produse „provenite din coloniile ilegale din Gaza și Cisiordania” și publicitatea pentru acestea, a precizat oficialul.

„Acest decret constituie un pas important înainte și este un pionier la nivel internațional în ceea ce privește un embargo total asupra armelor împotriva Israelului”, a spus Cuerpo după ședința executivului.

Guvernul a subliniat că decretul „consolidează în lege” o interdicție deja aplicată, încă de la începutul ofensivei israeliene în Gaza, privind vânzarea sau cumpărarea de echipamente militare destinate Israelului. Măsura intră imediat în vigoare, dar are nevoie de aprobarea Parlamentului, unde cabinetul de stânga condus de Pedro Sanchez nu dispune de majoritate și depune eforturi pentru a-și trece proiectele legislative.

Premierul a anunțat embargoul asupra armelor încă pe 8 septembrie, în cadrul unui pachet de nouă măsuri prin care guvernul de la Madrid vizează să „pună capăt genocidului din Gaza”. Sanchez este una dintre cele mai critice voci din Europa față de ofensiva Israelului, lansată după atacurile Hamas din 7 octombrie 2023.

„Cred că unul dintre cele mai întunecate și mai îngrozitoare evenimente ale secolului al XXI-lea se desfășoară sub ochii noștri”, a declarat Pedro Sanchez luni, la Universitatea Columbia din New York, înainte de începerea Adunării Generale a ONU. „Pur și simplu, comunitatea internațională nu poate rămâne tăcută și paralizată”, a adăugat el.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
24 Oct. 2026, 17:54
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
24 Oct. 2026, 17:54 // Slider //  Vlada Ciorici

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse, Maria Zaharova, a calificat drept „antirusă” decizia Chișinăului de a declara persona non grata un angajat al ambasadei ruse în Republica Moldova, după prăbușirea unei drone în raionul Telenești. Potrivit acesteia, Moscova va răspunde măsurii anunțate de autoritățile moldovenești, transmite newsmaker.md

„Această decizie a autorităților moldovenești face parte din cursul distructiv antirus al Chișinăului, îndreptat spre distrugerea completă a relațiilor ruso-moldovenești, vechi de secole, și ruperea legăturilor dintre popoarele celor două țări. În ultimii ani, au avut loc mai multe expulzări ale diplomaților ruși din Republica Moldova, sub pretexte inventate sau fără niciun motiv. Scopul real al acestor acțiuni este de a îngreuna la maximum activitatea Ambasadei Rusiei la Chișinău”, a declarat Maria Zaharova, într-un comunicat emis pe 24 octombrie.

Reprezentanta Ministerului rus de Externe a menționat că Moscova va da „un răspuns ferm și adecvat” la măsura Chișinăului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Un colaborator al Ambasadei Federației Ruse la Chișinău va fi declarat persona non grata. Anunțul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Externe, după ce o dronă încărcată cu explozibil a căzut în satul Chiștelnița, raionul Telenești.

Amintim că drona căzută în raionul Telenești a fost găsită de un localnic care a alertat imediat Poliția. La fața locului se află polițiștii, care au încercuit perimetrul și asigură securitatea localnicilor. Totodată, spre locul incidentului se deplasează specialiștii Secției tehnico-explozive a Poliției, care vor examina obiectul și vor stabili toate circumstanțele.