Curs valutar
  • EUR
    20.2161
    -0.0401%
  • USD
    18.0582
    -0.031%
  • RUB
    0.2240
    -0.0893%
  • RON
    3.7807
    0%
  • UAH
    0.3958
    -0.859%

Toate știrile

27 octombrie 2026

Hackerii ucraineni din HUR au distrus sistemele informatice ale Gazprom: Atacul a vizat peste 390 de companii

18 Iul. 2025, 15:05
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
18 Iul. 2025, 15:05 // În Lume //  Realitatea.md

Serviciile speciale militare ale Ucrainei (HUR) au desfășurat un atac cibernetic de proporții asupra infrastructurii IT a gigantului energetic rus Gazprom, provocând perturbări semnificative în funcționarea acestuia, informează publicația Kyiv Independent, citând surse din cadrul HUR.

Potrivit sursei, operațiunea a avut loc pe 17 iulie și a vizat sistemele informatice utilizate de Gazprom și filialele sale, entități despre care Ucraina susține că sprijină direct efortul de război al Rusiei.

Gazprom este compania energetică de stat a Rusiei și unul dintre cei mai mari producători și exportatori de gaze naturale din lume. În urma atacului, volume mari de date ar fi fost distruse, iar în sistemele companiei ar fi fost instalate programe malițioase menite să provoace daune suplimentare.

„Degradarea sistemelor informatice ale Rusiei spre Evul Mediu tehnologic continuă. Îi felicităm pe ‘specialiștii’ ruși în domeniul cibernetic pentru această nouă ‘realizare’ și le recomandăm să își înlocuiască treptat mouse-urile și tastaturile cu ciocane și clești”, a declarat sursa HUR pentru Kyiv Independent.

Accesul la sistemele interne ale Gazprom ar fi fost blocat pentru aproape 20.000 de administratori de sistem, iar copiile de rezervă ale bazelor de date principale au fost șterse, susțin sursele ucrainene. Atacul ar fi afectat aproximativ 390 de filiale și companii din rețeaua Gazprom, inclusiv Gazprom Teplo Energo, Gazprom Obl Energo și Gazprom Energozbyt.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

De asemenea, gruparea responsabilă ar fi distrus servere de mare putere care rulau sistemul 1C, utilizat pentru managementul documentelor, contractelor și datelor analitice privind conductele, supapele, pompele și sistemele SCADA, esențiale pentru infrastructura tehnică a Gazprom.

Mai multe servere ar fi rămas fără sistem de operare sau cu BIOS-ul deteriorat, ceea ce ar necesita intervenții fizice pentru a le readuce în funcțiune. Kyiv Independent menționează că nu a putut verifica informațiile din surse independente, iar Gazprom și autoritățile ruse nu au comentat public incidentul până la această oră.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
27 Oct. 2026, 14:29
 // Categoria: Slider // Autor:  Cătălina Boico
27 Oct. 2026, 14:29 // Slider //  Cătălina Boico

O voce inconfundabilă a muzicii clasice și un nume cunoscut în analiza politică și geopolitică și-au unit destinele! Tânăra soprană Maria Procopenco, nepoata marii artiste Maria Bieșu, s-a căsătorit într-o ceremonie elegantă cu Laurențiu Pleșca, un expert în științe politice și editorialist apreciat, scrie Cancan.md.

În locul unei nunte fastuoase, cei doi și-au unit destinele într-un cadru elegant, intim și cu un număr restrâns de oameni.

Maria Procopenco a fost o mireasă neordinară! Aceasta a purtat un costum alb format din sacou cambrat și fustă midi, o alternativă rafinată la rochia de mireasă tradițională.  Voalul scurt, din plasă fină, i-a adăugat un aer vintage, iar cel mai inedit detaliu a fost buchetulș miresei, unul de cale aproape negre, cu reflexe bordo, legate cu o panglică lungă în aceeași gamă cromatică.

Mirele nu a deviat de la stilul clasic și a purtat un smoking negru, cămașă albă și papion, o combinație tradițională pentru o ceremonie elegantă.

Povestea de dragoste a celor doi a intrat în atenția publicului în februarie 2026, când Laurențiu Pleșca a cerut-o în căsătorie pe Maria Procopenco în timpul unei vacanțe în Franța. Momentul romantic a avut loc pe o plajă, chiar de Ziua Îndrăgostiților.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Maria Procopenco este soprană lirică originară din Republica Moldova. A studiat vioara și pianul din copilărie, fiind înconjurată de muzică clasică încă de la o vârstă fragedă. A urmat Colegiul de Muzică „Ștefan Neaga” (specializarea Dirijat Coral), iar apoi canto clasic la Conservatorul din București. În prezent face parte din Studioul Experimental al Operei Naționale din București și din echipa Asociației ArtPulse.

Laurențiu Pleșca activează la biroul din București al organizației German Marshall Fund of the United States. Domeniile sale de interes includ politica internă, alegerile, politica externă, securitatea europeană, extinderea Uniunii Europene, influența Rusiei în regiunea Mării Negre și combaterea dezinformării.