Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    -0.0208%
  • USD
    18.1762
    0.3923%
  • RUB
    0.2193
    0.3648%
  • RON
    3.7710
    -0.0239%
  • UAH
    0.4001
    0.175%

Toate știrile

13 noiembrie 2026

Haos digital în Danemarca! Hackeri proruşi atacă site-uri ale statului și armatei

13 Nov. 2025, 17:49
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
13 Nov. 2025, 17:49 // În Lume //  Realitatea.md

Mai multe site-uri ale instituțiilor din Danemarca au fost ținta unui atac cibernetic de tip DDoS, joi, 13 noiembrie, revendicat de hackeri proruşi, a anunțat Agenția Daneză pentru Securitatea Civilă, citată de HotNews.ro.

Autoritățile au precizat că mai multe companii și site-uri web din țară se confruntă cu probleme tehnice și întreruperi din cauza atacului. Agenția a adăugat că urmărește îndeaproape situația, în colaborare cu serviciile de informații militare.

Pe rețelele sociale, gruparea de hackeri proruşi NoName057 a anunțat că a vizat site-urile Ministerului Transporturilor, platforma administrativă borger.dk și site-ul companiei de apărare Terma.

Compania Terma a confirmat că site-ul său a fost afectat de atac, dar a transmis că nu au fost pierdute date și nu a existat nicio breșă de securitate.

„Știm că un grup de hackeri ruşi a afirmat că va perturba site-ul nostru, precum şi cele ale mai multor autorităţi daneze, însă este prea devreme pentru a spune că ei sunt responsabili”, a declarat Tobias Brun-Falkencrone, directorul de comunicare al companiei, pentru AFP.

El a adăugat că echipa companiei a reacționat rapid și că Danemarca este pregătită să facă față unor astfel de atacuri cibernetice.

Atacul de joi vine la o zi după ce aceeași grupare a revendicat o altă acțiune similară asupra site-urilor mai multor municipalități daneze.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

12 Nov. 2026, 23:10
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
12 Nov. 2026, 23:10 // Slider //  Ana Panaguța

Prețul energiei electrice cumpărate de pe piața regională a crescut semnificativ din luna august, iar furnizorii au acumulat devieri tarifare de zeci de milioane de lei. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, susține că acesta este principalul motiv pentru care Premier Energy și FEE Nord au cerut majorarea tarifelor la electricitate.

Invitat la emisiunea „Cutia Neagră” de la TV8, oficialul a explicat că seceta hidrologică din regiune și oprirea unor centrale nucleare și hidroelectrice au redus disponibilitatea energiei produse din surse mai ieftine. În consecință, pentru producerea electricității a fost utilizat mai mult gaz, care este mai scump.

„În luna august, când efectele secetei hidrologice s-au făcut simțite și mai mult, centralele nucleare din regiune au fost oprite, centralele hidroelectrice au fost oprite, ori energia hidro și energia nucleară sunt practic cele mai ieftine”, a declarat Dorin Junghietu.

Ministrul a adăugat că, în lunile august, septembrie și octombrie, producătorii au consumat mai mult gaz pentru a genera electricitate. Acest lucru a dus la acumularea unor devieri tarifare importante.

„Vorbim de devieri acumulate, de ordinul zecilor de milioane de lei, care vin din costul de achiziție a energiei electrice”, a precizat Junghietu.

Cererile furnizorilor au ajuns la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), care urmează să analizeze costurile prezentate și să le compare cu prețurile actuale de pe piață, înainte de a lua o decizie.

„Conform legislației, cred că au între 35 și 45 de zile”, a spus ministrul, referindu-se la termenul de examinare a solicitărilor.

În data de 3 noiembrie, Premier Energy a solicitat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) majorarea prețului energiei electrice. Furnizorul propune un tarif de 4,64 lei/kWh pentru consumatorii casnici, față de 3,56 lei/kWh cât achită în prezent. Astfel, dacă solicitarea va fi aprobată, energia electrică s-ar putea scumpi cu 1,08 lei/kWh sau aproximativ 30,3%.

Ulterior, pe 11 noiembrie și FEE-Nord a solicitat ANRE majorarea tarifului pentru consumatorii racordați la rețelele de joasă tensiune de la 3,95 lei la 5,17 lei pentru un kWh, ceea ce reprezintă o creștere de 30,9%.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Lumina s-ar putea scumpi cu 1,08 lei! Premier Energy a depus cererea de majorare a tarifului la ANRE