Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Haos în comunicațiile armatei ruse după oprirea Starlink. Interceptări de pe front: „Nu are nimeni internet. Totul a căzut”

26 Feb. 2026, 08:24
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
26 Feb. 2026, 08:24 // În Lume //  Realitatea.md

Dezactivarea terminalelor SpaceX Starlink utilizate de unitățile ruse pe front a provocat perturbări majore în comunicațiile acestora, potrivit unor interceptări obținute de jurnaliștii Politico, parte a grupului Axel Springer, transmite Disinfo.md.

Într-una dintre înregistrări, un militar rus se plânge: „Nu are nimeni internet. Totul a căzut”. Un alt soldat afirmă: „Se pare că au oprit toate Starlink-urile. Nu mai există comunicație. Nu se transmit imagini”.

Potrivit publicației, interceptările realizate de forțele armate ucrainene indică faptul că trupele ruse se bazau pe terminale Starlink obținute prin contrabandă pentru coordonarea operațiunilor militare, inclusiv pentru lovituri de artilerie, atacuri cu drone și misiuni de recunoaștere.

Oprirea conexiunii ar fi limitat capacitatea de coordonare a unităților ruse, oferind Ucrainei un avantaj temporar pe câmpul de luptă.

Datele Institutului pentru Studiul Războiului (ISW) arată că, în zilele care au urmat dezactivării serviciului, forțele ucrainene au recucerit aproximativ 200 de kilometri pătrați în direcția sud-est.

Deși situația generală de pe front nu s-a schimbat radical, pierderea comunicațiilor prin satelit a afectat capacitatea operațională a trupelor ruse, potrivit concluziilor citate de Politico.

Detalii, AICI.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!