Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

25 octombrie 2026

Haz de necaz, combinat cu imposibilul. Un sat din raionului Ialoveni vrea să intre în componența municipiului Chișinău

11 Mart. 2022, 12:05
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
11 Mart. 2022, 12:05 // Societate //  Realitatea.md

Consilierii comunei Zîmbreni din raionul Ialoveni au aprobat o decizie prin care își exprimă intenția de a părăsi componența raionul Ialoveni pentru a adera în cea a municipiului Chișinău, deși măcar nici nu se mărginește cu hotarele Capitalei, fapt ce ar fi imposibil din punct de vedere al organizării teritoriale.

Potrivit primarului localității Zîmbreni, Daniel Țonu, o asemenea decizie a fost luată la ultima ședință a Consiliului comunal, după ce, „Consiliul Raional Ialoveni nu a alocat nici un ban comunei”.

„Eu sunt primar de când s-a format raionul, dar așa atitudine nepăsătoare nu am avut. Consilierii au votat unanim această decizie. Din fondul de rezervă, consilierii raionali au împărțit vreo treizeci și ceva de milioane, iar comunei Zîmbreni i-au revenit zero lei. Noi avem casa de cultură care este în reparație. Avem Liceul Zîmbreni, care este amplasat în 6 clădiri, l-am reparat cu puterile proprii. Ei au înaintat la Fondul pentru Eficiență Energetică niște instituții medicale. Dar oficiul medicilor de familie din Zîmbreni al cui e? E la balanța Consiliului Raional. De ce nu s-a avut în vedere și oficiul medicilor de familie, de liceul din Zîmbreni, la care tot trebuie schimbate ferestrele? Au dat pe ochi frumoși, și numai care sunt de la PAS. Au mai dat la vreo câteva localități, de ochii lumii”, a spus Daniel Țonu pentru ialovenionline.md.

Drept replică, președintele Raionului Ialoveni, Mihai Silistraru, afirmă că, la ultima ședință a consiliului nu s-au alocat bani localităților din raion, ci s-a oferit suport financiar la proiectele inițiate de către satele din componența raionului. Respectiv, banii au fost alocați Primăriilor care au demarate proiecte, iar Consiliul Raional Ialoveni a venit cu o contribuție pentru a-i ajuta la finisarea lucrărilor.

„S-au dat bani doar unde sunt proiecte. Noi am avut solicitări în sumă de 50 de milioane. Ne trebuie ani să alocăm așa bani. Referitor la inițiativa de a părăsi raionul și aderare în componența Chișinăului nu am fost informat. Dacă au luat o decizie, să fie sănătoși. Să îi primească Chișinăul și să lucreze mai departe. Este dreptul lor. Dar este imposibil, cred eu. Ei nici nu se mărginesc cu Chișinăul”, a fost replica președintelui Consiliului Raional Ialoveni, oferită pentru sursa citată mai sus.

Conform procedurii, asemenea decizii se adoptă prin hotărâre de Guvern, lucru care necesită o argumentare temeinică.

Localitatea Zîmbreni are statut de comună, în componența căreia intră și satul Găureni al aceluiași raion. Conform datelor recensământului din 2014, comuna are o populație de 2.588 de locuitori. Comuna Zîmbreni este administrată de primarul, Daniel Țonu și un consiliu local compus din 13 consilieri: Blocul ACUM – 6, PDM – 5 și PLDM – 2.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

DOC: ialovenionline.md

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
25 Oct. 2026, 13:55
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
25 Oct. 2026, 13:55 // Slider //  Ana Panaguța

Tariful la energia electrică ar putea crește, însă majorarea nu va ajunge la 30%, a declarat Vasile Tofan, explicând că scumpirea solicitată de Energocom vizează doar o parte din energia cumpărată de furnizorii Premier Energy și FEE Nord. Declarația a fost făcută în cadrul unui interviu cu jurnalistul Nicolae Chicu.

Potrivit lui Tofan, Energocom este unul dintre furnizorii de energie electrică pentru cele două companii care livrează curent consumatorilor din Republica Moldova. Premier Energy deservește centrul și sudul țării, inclusiv municipiul Chișinău, iar FEE Nord – regiunea de nord.

Tofan a explicat că ponderea energiei furnizate de Energocom în totalul livrărilor celor două companii variază în funcție de sezon. Vara, aceasta reprezintă aproximativ 15%, iar iarna poate ajunge la circa 35%. O mare parte din această energie provine de la centralele electrice de termoficare, inclusiv CET Nord și Termoelectrica, unde producția este influențată de prețul gazelor naturale.

„Nu e 100%”, a subliniat Tofan, referindu-se la ponderea energiei pentru care Energocom a solicitat majorarea tarifului. El a precizat că această componentă reprezintă doar o parte din prețul final achitat de consumatori.

În acest context, Tofan a declarat că nu poate anticipa exact cât ar putea crește tariful final, dar a respins estimările potrivit cărora energia electrică s-ar putea scumpi cu 30%.

„Probabil vom avea careva creșteri la energia finală, dar nu 30%”, a afirmat acesta.

Tofan a mai atras atenția asupra informațiilor neverificate care circulă pe rețelele sociale și a recunoscut că autoritățile trebuie să comunice mai clar despre evoluția tarifelor și motivele eventualelor scumpiri.

Totodată, el a spus că ultimele 90 de zile au fost marcate de numeroase situații de criză, care i-au ocupat mult timp, în detrimentul reformelor și al atragerii investițiilor.