Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

I-a luat zilele propriului tată! Bărbat din Cimișlia – condamnat la 30 ani de închisoare pentru trei infracțiuni comise

06 Mai 2022, 11:53
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
06 Mai 2022, 11:53 // Actualitate //  Realitatea.md

Un bărbat în vârstă de 40 de ani, originar dintr-o localitate din raionul Cimișlia a fost condamnat la 30 ani închisoare, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip închis, fiind învinuit de săvârșirea a trei capete de acuzare și anume: omorul intenționat săvârșit asupra unui membru de familie, cu deosebită cruzime, violență în familie și distrugerea sau deteriorarea intenționată a bunurilor săvârșite prin incendiere.

Mai exact, bărbatul este învinuit că, în seara zilei de 22 septembrie 2021 aflându-se la domiciliu în care el locuia împreună cu tatăl său, în vârstă de 67 ani, l-a strâns de gât pe ultimul cu șiretul de la pantalonii pentru sport în care el era îmbrăcat, după care l-a doborât la podea cu fața în jos, apăsându-1 cu un picior pe spate.

„Individul l-a apucat pe bătrân cu mâna de gât, strângându-l și încercând să-i răsucească gâtul, concomitent lovindu-l cu capul de podea și de profilul din metal al pragului ușii de la intrare în încăpere. După care, văzând că tatăl său încă respiră a luat un topor cu care i-a aplicat acestuia două lovituri în regiunea capului cu muchia toporului, în rezultat survenind decesul acestuia”.

Procurorii spun că, anterior bărbatul vizat a mai comis acte de violență asupra tatălui său.

„Un asemenea caz a avut loc în august 2021, atunci când acesta fiind în stare de ebrietate alcoolică, fără careva motive l-a doborât la sol și a început a-l uda cu aparatul de spălat de presiune mare, apoi i-a aplicat lovituri cu pumnii și picioarele peste diferite părți ale corpului, în rezultatul acțiunilor agresive, fiindu-i cauzate vătămări corporale ușoare. Mai mult ca atât, bărbatul a fost învinuit și de un alt caz produs în noaptea de 20 spre 21 februarie 2021, atunci când a incendiat un magazinul din localitatea în care trăia. Respectiv, ca rezultat al incendiului produs au fost distruse și deteriorate bunurile unui agent economic, în sumă totală de 406 244,65 lei”, se mai arată în nota informativă a Procuraturii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

De menționat că, judecata s-a realizat conform unei proceduri simplificate, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, ținând cont de faptul că inculpatul și-a recunoscut vinovăția în săvârșirea faptelor.

În aceste condiții, conform normelor legale, acesta a beneficiat de o reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare.

Măsura preventivă sub formă de arest preventiv aplicată în privința inculpatului a fost menținută de către instanța de judecată, până la intrarea sentinței în vigoare. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Comrat, în termen de 15 zile.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:11
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:11 // Slider //  Ana Panaguța

„Noul plan de apărare al NATO ar include atacuri adânci în teritoriul rusesc. Comandanții spun că armele de precizie cu rază lungă de acțiune sunt cruciale pentru a descuraja Moscova să atace alianța”. Este titlul unui articol din Wall Street Journal care abordează noile strategii ale Alianței Atlantice în fața riscului de atacuri din partea Federației Ruse, scrie mediafax.ro.

„Războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu obligă NATO să își regândească contra-strategiile împotriva unui atac rusesc, inclusiv luând în considerare posibilitatea de a ataca adânc în teritoriul rus”.

În iunie, ofițeri superiori și oficiali din întreaga Organizație a Tratatului Atlanticului de Nord s-au reunit pentru primul Simpozion privind Atacul Adânc.

Accentul se pune pe descurajare: dacă Rusia ia în considerare acțiuni împotriva Alianței Atlantice, trebuie să știe că poate primi un răspuns pe teritoriul său, cum ar fi vizarea bazelor militare, a depozitelor de arme și a centrelor de comandă.

Raportul Wall Street Journal continuă: „Descurajarea forțelor convenționale ale Kremlinului necesită acum o prevenție mai activă sau, în termeni militari, «negare»”. Asta implică nu doar bombardarea trupelor care ar putea trece peste graniță, ci și lovirea bazelor militare, a depozitelor de aprovizionare și a instalațiilor industriale din spatele liniei frontului, pe teritoriul rusesc”.

Comandantul Suprem Aliat din Europa, Alexus Grynkewich, este, de asemenea, citat, explicând că NATO, în cazul unui atac rusesc, nu numai că va opri ofensiva, dar va distruge și structurile sale de sprijin.

Utilizarea armelor nucleare nu este prevăzută, în timp ce un general polonez, Ireneusz Nowak, explică faptul că lecția războiului din Ucraina ne arată că nu este suficient să ne apărăm de o invazie, ci că este necesar și să contraatacăm.

Potrivit lui Nowak, mesajul trebuie să fie clar: nu faceți nimic prostesc, pentru că vă putem pedepsi. Nowak adaugă: „Dar pentru a fi credibili, trebuie să avem aceste capacități”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!