Curs valutar
  • EUR
    19.9819
    -0.0891%
  • USD
    17.3213
    -0.0981%
  • RUB
    0.2071
    -0.8691%
  • RON
    3.8106
    -0.1627%
  • UAH
    0.3876
    -0.0258%

Toate știrile

14 august 2026

Iaroslav Martin cu uniformă de general ornată cu fire aurite pierde în prima instanță procesul cu SPPS

20 Mart. 2024, 19:14
 // Categoria: Societate // Autor:  Elena Putregai
20 Mart. 2024, 19:14 // Societate //  Elena Putregai

Magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, au respins ca neîntemeiată acțiunea în contencios administrativ a fostului șef al Serviciului de Protecție și Pază de Stat (SPPS) Iaroslav Martin, despre care ZdG a scris în 2021 că și-a cusut la comandă uniforma de general ornată cu fire aurite, împotriva instituției pe care a condus-o în perioada iunie 2019 – decembrie 2020. Decizia a fost luată luni, 18 martie, și poate fi contestată la Curtea de Apel Chișinău, scrie ZdG.md.

Conform cererii de chemare în judecată și a cererilor de concretizare depuse pe parcursul judecării cauzei, Iaroslav Martin a solicitat încasarea din contul SPPS a sumei de circa 213 498 de lei, care este constituită din pretinsa datorie de bază în mărime de 37 815 de lei (în calitate de valoare restantă a uniformei, n.red.), penalități, dobândă de întârziere și alte cheltuieli judiciare, au precizat reprezentanții SPPS.

„(…) Serviciul de Protecție și Pază de Stat consideră că hotărârea instanței de judecată din 18 martie 2024 este una legală și întemeiată”, au declarat reprezentanții instituției.

Sursa citată a încercat să obțină o reacție și din partea lui Iaroslav Martin, însă acesta are telefonul deconectat.

„Acțiunea în contencios administrativ a reclamantului Martin Iaroslav împotriva Serviciului de Protecție și Pază de Stat al R. Moldova privind anularea în parte a actului administrativ individual defavorabil – pct. 2 al Ordinului nr.333p/r din 30.12.2020, în partea încasării valorii restante a uniformei; privind anularea în tot a deciziei adoptate în procedură prealabilă – nr. 2/665 din 30.06.2021; încasarea datoriei, penalității legale, dobânzii de întârziere, pierderilor cauzate de neachitarea la timp a drepturilor salariale, se respinge ca fiind neîntemeiată (…)”, se spune în hotărârea instanței.

Uniforma de general ornată cu fire aurite – motivul unui proces de judecată între SPPS și fostul director

În mai 2021, ZdG a scris că fostul șef al SPPS Iaroslav Martin, care a deținut funcția de director până pe 30 decembrie 2020, a acționat în judecată instituția pe care a condus-o. După ce Martin a fost eliberat din funcția de director al SPPS, instituția i-a oprit din salariu și indemnizații suma de 37 815 lei pentru articolele vestimentare pe care acesta le-a păstrat.

Martin a cerut să-i fie restituită suma de bani reținută la concedierea sa de către SPPS pentru echipamentul special primit în perioada 2019-2020, inclusiv pentru costumul de general, cusut la comandă și ornat cu fire aurite.

Iaroslav Martin a devenit director al SPPS pe 25 iunie 2019, în urma unui decret semnat de fostul președinte al R. Moldova Igor Dodon. Ulterior, pe 11 martie 2020, Dodon i-a conferit lui Iaroslav Martin gradul special de general-maior al SPPS.

Pe 30 decembrie 2020, președinta R. Moldova, Maia Sandu, a semnat decretul prin care Iaroslav Martin a fost revocat din funcția de șef al SPPS.

Exces de putere și fals în acte publice

În prezent, numele lui Iaroslav Martin este vizat în două dosare penale – excesul de putere sau depășirea atribuțiilor de serviciu și falsul în acte publice. Ambele procese la află pe masa magistraților de la Judecătoria Chișinău.

În dosarul de depășire a atribuțiilor de serviciu, Iaroslav Martin este bănuit de procurori că în perioada 2019-2020, pe când era șef al SPPS, a încheiat un contract cu un agent economic prin care a cumpărat insigne. Astfel, Martin ar fi prejudiciat SPPS cu 190 772 de lei.

În al doilea dosar, fostul director SPPS este învinuit în baza probelor administrate de către procurori că, în martie 2020, făcând uz de superioritatea funcției și gradului deținut în raport cu doi șefi de direcție ai SPPS, le-a indicat verbal acestora să modifice conținutul procesului-verbal al ședinței Colegiului SPPS din ianuarie 2020 și a Hotărârii Colegiului din acea dată, prin introducerea în aceste acte oficiale a unor date false, precum că la acea ședință a fost discutată și luată decizia de a înainta candidaturile directorului SPPS și directorului adjunct, pentru acordarea gradului suprem de „general-maior al SPPS, conform Procuraturii Anticorupție.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
14 Aug. 2026, 11:29
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
14 Aug. 2026, 11:29 // Societate //  Cătălina Boico

Moldovenii au călătorit mai puțin peste hotare în prima jumătate a anului 2026, însă au cheltuit mai mult pentru vacanțele cumpărate prin agențiile de turism și tur-operatori, potrivit datelor Biroului Național de Statistică (BNS) care arată că numărul persoanelor plecate în străinătate prin intermediul agențiilor s-a redus cu 3,2%, în timp ce încasările din turismul emițător au crescut cu 8,9%, scrie BANI.MD.

În perioada ianuarie-iunie 2026, agențiile de turism au deservit 141,7 mii de persoane care au călătorit peste hotare, față de aproximativ 146,4 mii în perioada similară a anului trecut.

Potrivit sursei citate, încasările generate de aceste călătorii au mers însă în direcția opusă și au ajuns la 1,756 miliarde de lei, cu 8,9% mai mult decât în prima jumătate a anului 2025.

Raportarea încasărilor la numărul de persoane scoate la iveală o evoluție interesantă. În primele șase luni ale acestui an, agențiile au încasat în medie aproximativ 12,4 mii de lei pentru fiecare persoană plecată peste hotare, față de circa 11 mii de lei în perioada similară din 2025.

Astfel, încasarea medie per vizitator a crescut cu aproximativ 12,5% într-un singur an, deși durata medie a sejurului a rămas neschimbată, la 6,2 zile.

Practic, moldovenii nu stau mai mult în vacanțe decât anul trecut, însă pachetele turistice achiziționate prin agenții generează costuri mai mari. Aproape toate călătoriile externe au avut drept scop vacanța. Din cele 141,7 mii de persoane deservite, 140,3 mii, sau 99%, au plecat pentru odihnă, recreere și agrement.

Turcia rămâne detașat destinația favorită a moldovenilor și concentrează 36% din toate plecările. Calculele pe baza datelor BNS arată că aproximativ 51 de mii de persoane au ales această țară în primele șase luni.

Pe locul doi se află Egiptul, cu 19,8%, ceea ce corespunde unui număr de aproximativ 28 de mii de persoane. Bulgaria concentrează 13,7% din călătorii, România – 12%, iar Grecia – 4,7%.

Un alt contrast puternic apare atunci când sunt comparate sumele generate de moldovenii plecați peste hotare cu cele aduse de vizitatorii străini în Republica Moldova prin intermediul agențiilor.

Turismul emițător a generat pentru agenții 1,756 miliarde de lei, în timp ce turismul receptor a adus numai 43,9 milioane de lei. Diferența este de aproximativ 40 de ori. Comparația trebuie însă privită cu precauție, deoarece dintre cei 38,6 mii de vizitatori străini raportați, numai 3,6 mii au fost turiști, iar 35 de mii au fost excursioniști.

Paradoxal, tocmai turismul receptor a avut cea mai rapidă creștere a încasărilor. Agențiile au obținut cu 25,4% mai mulți bani de la vizitatorii străini decât în prima jumătate a anului trecut.

România domină categoric fluxul organizat de vizitatori străini, cu 69,3% din total, urmată la mare distanță de Italia, cu 10%, Spania, cu 5,2%, și Germania, cu 2,9%.

Și turismul intern a crescut. Numărul persoanelor care au călătorit prin țară prin intermediul agențiilor a urcat cu 11,1%, până la 49,8 mii, iar încasările au avansat cu 11,3%, la 97,2 milioane de lei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În total, agențiile de turism și tur-operatorii din Republica Moldova au încasat aproape 1,9 miliarde de lei în numai șase luni, cu 9,3% mai mult decât în perioada similară din 2025. Din această sumă, peste 92% provin din călătoriile moldovenilor peste hotare.

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking