Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Igor Grosu către Directorul OMS pentru Europa: Mulțumim că sunteți alături de Moldova în perioade dificile!

22 Mart. 2022, 18:07
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
22 Mart. 2022, 18:07 // Actualitate //  Realitatea.md

Criza refugiaților și situația umanitară din Republica Moldova au fost subiectele prioritare de pe agenda discuțiilor dintre președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu și Directorul regional pentru Europa al Organizației Mondiale a Sănătății, Hans Henri P. Kluge.

În timpul întrevederii, oficialul OMS a fost informat că, până la moment, pe teritoriul țării noastre au intrat peste 360 de mii de cetățeni din Ucraina. Iar în cele 104 de centre de plasament, rămân acomodați peste 100 de mii de refugiați, fiind înregistrate mai mult de cinci mii de cereri de azil.

”Privim cu îngrijorare și compasiune poporul ucrainean și facem tot ce ne stă în puteri ca să le oferim ajutorul necesar. Mulțumim că ați fost alături de Republica Moldova în lupta cu pandemia Covid-19 și mizăm foarte mult pe susținerea dumneavoastră în gestionarea acestei noi crize”, a declarat Igor Grosu.

Potrivit datelor prezentate de Ministerul Sănătății, timp de 26 de zile, peste 1 300 de refugiați s-au adresat după asistență la instituțiile medico-sanitare publice spitalicești din Republica Moldova, iar peste 400 au fost spitalizați. De asemenea, au fost create echipe medicale la fiecare punct de trecere a frontierei și în centrele de plasament temporar.

”Vreau să-mi exprim recunoștință OMS, care, cu suportul UE, a oferit țării noastre două loturi de ajutor umanitar cu medicamente și produse medicale”, a subliniat șeful Legislativului.

Potrivit unui comunicat al Legislativului, reprezentanții delegației OMS au anunțat că prioritatea organizației este să susțină țările precum Moldova în ajutorarea cetățenilor din Ucraina, iar exemplul de solidaritate de care au dat dovadă țara noastră și cetățenii în raport cu poporul ucrainean este impresionant și demn de încurajare.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!