După Maia Sandu și Natalia Gavrilița, și speakerul Igor Grosu reacționează la decizia referitoare la revenirea Aeroportului în proprietatea țării. Acesta punctează că „tot ce aparține statului trebuie întors, iar hoții pedepsiți”.
„Aeroportul Internațional Chișinău revine în proprietatea statului! O decizie definitivă și executorie a fost luată cu puțin timp în urmă de către Curtea de Apel. Le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la acest proces. Noi vom continua să luptăm cu corupția și vom reuși”, afirmă Grosu.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Natalia Gavrilița a felicitat cetățenii cu această ocazie, în debutul ședinței de Guvern, desfășurate la Edineț. Ea a oferit asigurări partenerilor că obiectivul va fi gestionat corespunzător.
La rândul său, Maia Sandu a scris că „felicită toată echipa implicată în procesul de recuperare a Aeroportului. Gruparea coruptă, care a preluat abuziv Aeroportul în 2013, iar în ultimele luni încearcă să destabilizeze situația din țara noastră, de teamă că va pierde cele furate, a suferit astăzi o înfrângere”.

