Curs valutar
  • EUR
    20.1616
    0.1577%
  • USD
    18.1049
    0.8788%
  • RUB
    0.2185
    0.8238%
  • RON
    3.7719
    0.1405%
  • UAH
    0.3994
    1.2268%

Toate știrile

12 noiembrie 2026

Igor Grosu îndeamnă diaspora să se înregistreze prealabil pentru alegerile parlamentare: Durează doar câteva minute

29 Apr. 2025, 14:12
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
29 Apr. 2025, 14:12 // Actualitate //  Realitatea.md

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, îndeamnă cetățenii moldoveni din diasporă să se înregistreze prealabil pentru a putea vota mai aproape de orașul în care locuiesc la alegerile parlamentare care vor avea loc în toamna acestui an. Într-un mesaj pe rețelele de socializare, speakerul scrie că, în scrutinele anterioare, peste 113.000 de moldoveni s-au înregistrat. Totodată, Igor Grosu a mai adăugat: „sunt sigur că putem fi mai mulți. Depinde doar de noi ce se va întâmpla cu Moldova în următorii ani”.

„Dragi cetățeni din diasporă, oricât ar încerca unii să divizeze moldovenii în cetățeni de acasă și cetățeni din diasporă, pentru noi toți sunt aceeași familie, cu aceleași drepturi, cu aceleași visuri. La 28 septembrie ne așteaptă o nouă provocare – alegerile parlamentare. Chiar dacă ați auzit asta de mai multe ori de-a lungul anilor, aceste alegeri sunt cu adevărat cruciale. Fie dăm cu piciorul în dezvoltarea începută și în șansa de a deveni stat membru al Uniunii Europene, fie ne răsuflecăm mânecile și continuăm să muncim pentru a avea o țară europeană, liberă și prosperă.

De aceea, vin cu îndemnul să vă înregistrați pe http://inregistrare.cec.md/ pentru a putea vota mai aproape de orașul unde locuiți. Este foarte important ca un număr cât mai mare de cetățeni să se înregistreze prealabil! De acest lucru depinde ca secțiile de votare din străinătate să fie cât mai aproape de dumneavoastră. Menționăm că înregistrarea efectuată pentru alegerile anterioare valabilă și pentru alegerile din 28 septembrie. Dacă v-ați înregistrat deja, vă rog să convingeți cât mai mulți oameni să intre pe site-ul CEC și să se înregistreze. Durează doar câteva minute”, se arată în mesajul speakerului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Alegerile parlamentare vor avea loc pe 28 septembrie 2025. Decizia a fost aprobată de către deputați, în cadrul ședinței de pe 17 aprilie 2025. Amintim că, data alegerilor parlamentare se stabilește prin decizia Legislativului. Mandatul actualei legislaturi expiră pe 11 iulie 2025, iar conform legislației în vigoare scrutinul se poate desfășura în maxim trei luni după această zi.

Cetățenii moldoveni din diasporă vor putea și la alegerile parlamentare din toamnă să voteze prin corespondență. Informația a fost confirmată de președintele Parlamentului, Igor Grosu, miercuri, 23 aprilie curent, în cadrul unei conferințe de presă. Șeful legislativului spune că votul prin corespondență și-a demonstrat valabilitatea, iar statul trebuie să se asigure corectitudine acestui proces.

Moldovenii din diasporă vor putea vota prin corespondență și la alegerile parlamentare din toamnă

Realitatea Live

12 Nov. 2026, 19:43
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
12 Nov. 2026, 19:43 // Societate //  Daniela Baranovschi

Din decembrie, autoritățile vor începe consultările cu primăriile care au ales să se amalgameze voluntar, pentru a stabili ce proiecte de infrastructură sunt prioritare pentru comunitățile lor. În acest scop, pentru perioada 2027–2028 sunt prevăzute investiții de aproximativ 3,49 miliarde de lei, de care ar putea beneficia 161 de grupuri de primării amalgamate. Planul de finanțare a fost discutat joi, 12 noiembrie, la ședința Comisiei paritare pentru descentralizare, prezidată de premierul Vasile Tofan.

Discuțiile cu primăriile vor fi organizate prin intermediul Agențiilor de Dezvoltare Regională. Banii vor putea fi solicitați pentru reparația drumurilor și podurilor locale, extinderea rețelelor de apă și canalizare, instalarea iluminatului public, renovarea școlilor și grădinițelor, dar și pentru îmbunătățirea serviciilor publice.

Începând cu 2027, primăriile vor putea pregăti și depune proiectele, iar implementarea investițiilor ar urma să înceapă în cursul aceluiași an.

La ședința Comisiei a fost discutată și reforma administrației publice locale. Participanții au analizat stadiul pregătirii pachetului legislativ, precum și propunerile și avizele transmise de autoritățile locale. Premierul Vasile Tofan a subliniat că primăriile au nevoie de angajați suficienți, competențe și resurse financiare pentru a putea gestiona problemele comunităților.

Un alt subiect a vizat efectele modificărilor fiscale și ale schimbărilor din sistemul de salarizare asupra bugetelor locale. Potrivit calculelor prezentate, impactul cumulat al acestor modificări ar urma să fie de aproximativ 770 de milioane de lei în favoarea autorităților publice locale de nivelurile I și II. Ministerul Finanțelor va verifica situația fiecărei primării și va analiza dacă sunt necesare transferuri suplimentare.

Reprezentanții administrației locale au atras atenția și asupra necesității consolidării autonomiei financiare a primăriilor și a simplificării procedurilor pentru proiectele de investiții care se desfășoară pe parcursul mai multor ani. În acest sens, Ministerul Finanțelor pregătește modificări care să permită continuarea lucrărilor și utilizarea fondurilor de la un an bugetar la altul.

Comisia paritară pentru descentralizare și-a reluat activitatea după ultima ședință, care a avut loc pe 22 aprilie 2025. În urma discuțiilor, participanții au convenit să reactiveze grupurile de lucru sectoriale, care urmează să se întrunească cel puțin o dată până la sfârșitul anului. De asemenea, înainte ca pachetul legislativ privind reforma administrației publice locale să fie transmis Parlamentului, vor fi organizate consultări suplimentare cu reprezentanții autorităților locale.

Următoarea ședință a Comisiei este planificată pentru martie 2027.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!