Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, anunță că ar putea avea loc cel mai mare schimb de prizonieri de la începutul războiului cu Rusia. Declarația a fost făcută după o întrevedere în Irlanda cu Steve Witkoff și Jared Kushner, în cadrul căreia au fost discutate rezultatele negocierilor din ultima săptămână.
Potrivit lui Zelenski, unul dintre principalele rezultate ale discuțiilor este cel umanitar, fiind pregătită eliberarea unui număr important de prizonieri de război. Liderul de la Kiev a precizat că autoritățile ucrainene speră ca schimbul să fie cel mai amplu de până acum, de la declanșarea conflictului.
Al doilea rezultat vizează implicarea mai activă a reprezentanților europeni în procesul diplomatic, astfel încât aceștia să aibă un loc egal la masa negocierilor. Zelenski a subliniat că Ucraina apără interesele întregii Europe și consideră important ca statele europene să participe direct la discuțiile privind încheierea războiului.
Un al treilea obiectiv anunțat de liderul ucrainean este pregătirea unor noi întrevederi multilaterale. Acesta a precizat că eforturile diplomatice vor continua.
Zelenski le-a mulțumit emisarilor americani pentru comunicarea intensă, precum și Irlandei pentru organizarea summitului Comunității Politice Europene și pentru găzduirea discuțiilor.
Întrevederea de la Dublin a avut loc după o serie de negocieri desfășurate în ultimele zile, inclusiv discuții între reprezentanții americani și președintele rus Vladimir Putin, la Moscova.