Capitala țării a îmbrăcat straie de sărbătoare. Imaginile video, la nivelul zborului de pasăre, au fost publicate pe rețelele de socializare de către edil, informează Realitatea.md.
Chișinăul de seară, în lumini multicolore, este pregătit pentru una din cele mai așteptate sărbători ale iernii.
În imaginile video apare scuarul din spatele Arcului de Triumf, cel din fața Catedralei Metropolitane, Piața Marii Adunări Naționale, precum și bulevardul central Ștefan cel Mare. Toate sunt iluminate în spiritul Crăciunului, în mod stilat, cu nuanțe albe, galbene și verzi.
Pe Arcul de Triumf sunt redate culorile naționale: albastru, galben și roșu, cele de pe drapelul național.
Realitatea.md amintește că la data de 1 decembrie a fost inaugurat Pomul de Crăciun din Chișinău.
Vă propunem să vizionați în continuare imaginile video ale Centrului capitalei pe timp de seară.
