Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

În apărare de la Londra?! Natalia Morari, despre cazul Stoianoglo: Plahotniuc poate muri de invidie – el aplaudă

05 Oct. 2021, 23:36
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
05 Oct. 2021, 23:36 // Actualitate //  Realitatea.md

Jurnalista Natalia Morari, cea care a anunțat că tatăl copilului său este controversatul om de afaceri Veceaslav Platon, vine în apărarea  procurorului general suspendat Alexandr Stoianoglo. Morari susține că puterea de la Chișinău calcă pe aceleași greble pe care ar fi călcat și Plahotniuc, doar că aceștia o fac cu un talent mult mai mare.

Cu așa o viteză să analizezi toate circumstanțele din cadrul procesului penal și să decizi, după doar două ore, de a porni un dosar penal bazat inclusiv pe o făcătură de a lui Viorel Morari și să-l arestezi pe procurorul general cu puțin timp înainte de briefing – asta trebuie să poți, să ai un anumit talent. Aici până și Plahotniuc poate muri de invidie. Doar că el face altceva acum – el aplaudă. Exact ca în carte – победивший дракона становится драконом.(n.r. cel care a învins dragonul a devenit dragon), a scris Morari pe Facebook.

Jurnalista și fosta prezentatoare de la TV8 a fost surprinsă săptămâna trecută alături de controversatul om de afaceri în capitala Marii Britanii.

Potrivit informațiilor, mai mulți cetățeni din Republica Moldova i-au observat pe cei doi deplasându-se prin cartierul Canary Wharf din Londra, expediind imaginile în adresa redacției.

Amintim că, la 8 septembrie curent, renumita jurnalistă Natalia Morari, persoană care a stat la bazele creării postului televiziune TV8, anunța că renunță pentru o perioadă la emisiunile sale și se retrage din temporar din Consiliul de Administrație al televiziunii. Anunțul a venit după ce aceasta a dezvăluit că tatăl copilului său este controversatul om de afaceri Veaceslav Platon.

Omul de afaceri a fost învinuit în dosarul privind fraudarea Băncii de Economii din R. Moldova, cu acuzația că ar fi beneficiat de credite neperformante în valoare de 800 milioane de lei. În aprilie 2017, Judecătoria Chișinău l-a condamnat pe Platon la 18 ani de închisoare pentru escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari. Pe 14 iunie 2021 el a fost achitat în dosarul fraudei bancare printr-o decizie a Judecătoriei Buiucani.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.