Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

În Israel după Focul Haric: Câți moldoveni vor merge în pelerinajul organizat de Mitropolie. Prețul excursiei

27 Apr. 2024, 10:01
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
27 Apr. 2024, 10:01 // Actualitate //  Realitatea.md

În jur de 40 de moldoveni vor merge în Israel, în cadrul pelerinajului organizat de Mitropolia Moldovei, iar la întoarcere, în seara zilei de 4 mai, vor aduce Focul Haric la Chișinău. Organizatorii, reprezentanți ai Mitropoliei și ai unei agenții de turism din țară, au declarat pentru realitatea.md că enoriașii moldoveni vor porni la drum luni, 29 aprilie curent, cu un avion privat al unei companii de la noi.

Prețul este de aproximativ 1.300 euro, iar acesta include: zbor Chișinău – Tel Aviv – Chișinău; bagaj de mână 90 cm (40*30*20) și bagaj de 23 kg (158 cm); cazare 5 nopți National Hotel 5* în Ierusalim; două mese pe zi: mic dejun și cină; servicii de ghid; asigurare medicală; transferurile conform programului; intrările plătite + bacșiș pentru șoferi și ghizi. Cheltuielile personale, dar și alte tipuri de mese, care nu sunt incluse în program, se achită din propriul buzunar.

Responsabilii agenției de turism au precizat pentru realitatea.md, că toți cei 40 de moldoveni, care și-au achiziționat pachetul turistic, sunt persoane adulte.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că, în acest an, în Israel va merge și mitropolitul Vladimir. Sâmbătă seara, în ajun de Paşte, Lumina Sfântă va fi adusă în faţa Catedralei Mitropolitane „Naşterea Domnului” din Capitală după ora 20:00, acolo unde va fi împărțit preoţilor şi credincioşilor.

Un pelerinaj similar a fost organizat și în anul 2023. La Ierusalim a mers episcopul Ioan, Vicar mitropolitan.

În 2022, Focul Haric a fost adus la Chișinău de Mitropolitul Vladimir. Toate cheltuielile au fost suportate de Partidul Politic „ȘOR”, deși Mitropolia a negat informațiile apărute în spațiul public.

În 2021, Mitropolitul Vladimir nu a mers la Ierusalim, iar lumina sfântă a fost adusă de un singur preot.

Mitropolia Moldovei organizează în luna aprilie un pelerinaj în Țara Sfântă. Cât te costă?!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!