Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

În Moldova au apărut primele vinuri îmbuteliate în sticle PET. Două dintre ele au fost recent medaliate cu Aur

13 Sept. 2024, 17:32
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
13 Sept. 2024, 17:32 // Actualitate //  Realitatea.md

Vinificatorii din Moldova preiau tot mai multe practici de sustenabilitate în industrie şi reuşesc să ţină pasul cu marii producători de vinuri din lume. Castel Mimi este prima vinărie din ţară care a început îmbutelierea vinurilor în sticle PET, iar recent a revenit cu două medalii de Aur de la cel mai prestigios concurs din domeniul vinului – MUNDUS VINI Summer Tasting.

În cadrul degustaţiei oarbe, somelieri din lumea întreagă au oferit punctaj maxim pentru două dintre vinurile Castel Mimi Wine Resort, îmbuteliate în sticle PET – Merlot Rose şi Sauvignon Blanc, care s-au ales la final cu medalii de Aur.

Potrivit producătorului, atât sticla cât şi dopul sunt complet reciclabile, transmite BANI.MD. Sticla PET cântărește doar 59 de grame, iar datorită greutății reduse, economisește din energie în procesul de producere şi din greutate la transportare.

„Castel Mimi promovează natura şi principiile unei afaceri sustenabile. Am lansat o ediție de vinuri Smartpacking care susține aceste valori. Vinurile sunt îmbuteliate în sticla PET din materiale reciclate. Acest ambalaj reduce emisiile de CO2 cu 77% față de sticla standard. Vinul este complet protejat de UV şi oxigen ceea ce îi oferă o păstrare sigură a calității”, scrie Adrian Trofim, CEO Castel Mimi, pe pagina sa de pe reţelele de socializare.

Vinurile din seria Smartpacking pot fi găsite deocamdată în magazinul Castel Mimi, dar producătorul anunţă că în curând vor fi disponibile şi în supermarketurile din întreaga ţară.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!