Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Încă un pas spre digitalizare. A fost lansată campania de încurajare a plăților „Fără cash”

25 Apr. 2024, 22:00
 // Categoria: Economie // Autor:  Vlada Ciorici
25 Apr. 2024, 22:00 // Economie //  Vlada Ciorici

40% din tranzacțiile cetățenilor se fac cu carduri fizice sau electronice. Pentru a încuraja și mai mult plățile cu cardul este lansată campania națională de informare „Fără cash”, în perioada aprilie-septembrie, transmite IPN.

Campania este lansată de Asociația Băncilor din Moldova, în parteneriat cu Visa și cu sprijinul Proiectului Tehnologiile Viitorului în Moldova, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie.

Prezentă la eveniment, guvernatoarea Băncii Naționale, Anca Dragu, a remarcat că comisioanele pentru plățile instant au scăzut chiar la zero lei, la sumele sub 5000 de lei. Asta înseamnă că plățile sunt nu doar sigure, continue, dar și accesibile, ceea ce înseamnă foarte mult.

Dumitru Alaiba, ministrul dezvoltării economice și digitalizării, a spus că plățile electronice sunt un accelerator al dezvoltării economice. Asta înseamnă o economie mai transparentă, o economie sigură și egală. În ceea ce privește comerțul electronic, Moldova are un potențial pe care practic nu l-a explorat, iar asta înseamnă oportunități de afaceri și dezvoltare pentru comercianții mici și mari.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

De la această campanie se așteaptă minimizarea dependenței de numerar în economia Moldovei, creșterea securității tranzacțiilor și creșterea accesului la serviciilor financiare.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 08:10
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
06 Nov. 2026, 08:10 // Slider //  Ursu Ana

O nouă alertă aeriană a fost emisă în noaptea de joi spre vineri pentru locuitorii din nordul și estul județului Tulcea, România, după ce forțele ruse au atacat porturile ucrainene de la Dunăre. Mesajul RO-Alert a fost transmis la ora 00:19, iar aproximativ 20 de minute mai târziu alerta a fost ridicată.

Potrivit Ministerului Apărării Naționale de la București, Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, pentru a fi activate măsurile de avertizare a populației.

Autoritățile române precizează că nu au fost raportate pătrunderi în spațiul aerian național.

Este a treia alertă de acest fel în ultimele zile. Joi, un mesaj similar a fost transmis pentru nordul județului Tulcea, iar miercuri, 4 noiembrie, radarele Ministerului Apărării au detectat o țintă aeriană în apropierea frontierei cu România, pe teritoriul Ucrainei, la nord de localitatea Vîlcove.

Atunci, două avioane F-16 au decolat de la Baza 86 Aeriană Borcea pentru monitorizarea situației. Nici în acel caz nu au fost semnalate încălcări ale spațiului aerian românesc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!