Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Încăperi locative, mașini și terenuri – „luate la ochi” de ARBI a CNA. Ce spun autoritățile despre bunuri

22 Mai 2023, 09:30
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
22 Mai 2023, 09:30 // Economie //  Realitatea.md

Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a CNA anunță că, săptămâna trecută, în baza delegațiilor Procuraturii Anticorupție și ale Serviciului Vamal, a emis ordonanțe de sechestru pe 21 de bunuri, în valoare de circa 11 milioane de lei.

Printre acestea se numără un cont bancar, 6 încăperi locative și una nelocativă, 4 terenuri agricole și un teren pentru construcție, 3 mijloace de transport și criptomonedă (în valoare de peste 2 milioane de lei).

În prezent, ARBI are în examinare 136 de delegații. Săptămâna trecută, pe conturile trezoreriale ale ARBI au fost depuse 220 000 de lei.

„Direcția generală asigurare operativă a efectuat 9 expertize judiciare, dintre care 4 criminalistice, 4 IT și 1 în construcție, în procedură fiind alte 80 de expertize. Ofițerii de urmărire penală au propus pentru transmitere în judecata 3 cauze penale. La moment, organul de urmărire penală al CNA gestionează 361 de dosare”, se arată în nota informativă.

Direcția legislație a recepționat 25 de proiecte de acte normative pentru expertizare și a remis autorilor 21 rapoarte de expertiză și 5 avize. În prezent, se lucrează pe 34 materiale, recepționate de la autorități.

La linia națională anticorupție au fost recepționate 45 de apeluri. O persoană a fost plasată în izolatorul Centrului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 15:23
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 15:23 // Slider //  Valentina Buza

CNAS a început finanțarea pensiilor și prestațiilor sociale pentru luna noiembrie, prima tranșă fiind de 73 de milioane de lei. Banii vor fi transferați beneficiarilor în mai multe etape, în funcție de tipul prestației, transmite IPN.

Potrivit Casei Naționale de Asigurări Sociale, pensiile și alocațiile sociale achitate prin intermediul instituțiilor bancare vor fi finanțate pe 3 noiembrie. Alocațiile nominale și cele lunare de stat vor fi finanțate pe 9 noiembrie, iar ajutorul social – pe 13 noiembrie.

Indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă, cele de maternitate, indemnizațiile unice la nașterea copilului, pentru creșterea copiilor, creșterea gemenilor și cele paternale vor fi finanțate în trei tranșe, pe 6, 13 și 23 noiembrie.

Beneficiarii pot primi prestațiile sociale pe un card bancar, inclusiv prin asocierea unui cont existent cu prestațiile sociale în aplicația EVO, sau pot ridica banii de la orice oficiu poștal din țară.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

CNAS atenționează că persoanele care aleg să primească banii prin intermediul oficiilor poștale trebuie să-i ridice în termen de trei luni. În caz contrar, plata va fi sistată.

Pentru reluarea plăților, beneficiarii trebuie să se adreseze Casei Teritoriale de Asigurări Sociale de la locul de domiciliu, cu buletinul de identitate, și să depună o cerere.