Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

Încasări de milioane pentru Serviciul Vamal! Câți bani a obținut în ultima săptămână

26 Dec. 2022, 09:56
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
26 Dec. 2022, 09:56 // Economie //  Realitatea.md

Serviciul Vamal a încasat în perioada 19 – 25 decembrie 2022, la bugetul de stat, peste 1 155 milioane de lei, iar de la începutul anului curent, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat circa 33,2 miliarde lei, fiind atestată o creștere de 18,3 % față de încasările din intervalul corespondent al anului 2021.

Prin urmare, în perioada 19 – 25 decembrie 2022, de către persoane fizice au fost introduse bunuri a căror valoare în vamă depășește limita neimpozabilă, fiind încasate plăți în valoare de peste 28,6 milioane lei, ceea ce reprezintă 2,5 % din totalul sumei încasate pentru perioada respectivă.

De asemenea, pe parcursul săptămânii trecute, au fost perfectate 10 388 declarații vamale, iar fluxul mijloacelor de transport a constituit 93 854 de traversări.

De menționat că, banii colectați de la contribuabili sunt vărsați direct în bugetul de stat și redistribuiți pentru salarii, dezvoltarea infrastructurii, proiecte sociale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 10:25
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
03 Nov. 2026, 10:25 // Societate //  Realitatea.md

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 32 de ani, a fost condamnat la închisoare pe viață de Tribunalul Orășenesc din Moscova, fiind găsit vinovat de uciderea cu cruzime a unei femei și a unei fetițe de nouă ani. Dubla crimă a fost comisă în februarie 2015, într-un penthouse de lux din capitala Rusiei.

Potrivit presei ruse, este vorba despre Alexei Melniciuk, programator de profesie, care venise la Moscova pentru a munci. Conform versiunii acuzării, în noaptea de 14 februarie 2015, acesta ar fi pătruns în locuință prin acoperiș, intenționând să fure bunuri de valoare.

Ajuns în apartament, bărbatul ar fi ucis-o pe proprietară, Victoria, iar ulterior pe fetița de nouă ani, Nină, pentru a elimina martorii. După ce a sustras bani și bijuterii, acesta ar fi făcut duș, ar fi încercat să șteargă urmele de sânge și ar fi plecat în Republica Moldova. Ulterior, s-ar fi întors în Rusia, unde a locuit în apropiere de Kostroma, până la reținerea sa, în toamna anului 2025.

Un nevinovat a stat 18 luni în arest

Ancheta inițială a fost marcată de erori, iar în ziua crimei a fost reținut, în calitate de suspect, partenerul victimei, un om de afaceri de 51 de ani din Armenia, pe nume Khoren Kazarian. Acesta a petrecut 18 luni în arest preventiv și arest la domiciliu, deși, potrivit publicației ruse, împotriva sa nu existau probe concludente. Ulterior, urmărirea penală a fost încetată din lipsă de dovezi.

Criminalul, identificat după amprente

Alexei Melniciuk a fost identificat abia după mai bine de zece ani, în urma unei potriviri a amprentelor digitale. O urmă lăsată pe o comodă din penthouse a coincis cu datele sale dactiloscopice, înregistrate după ce fusese reținut pentru o încălcare a legislației migraționale în regiunea Kostroma.

În timpul anchetei și al procesului, bărbatul și-ar fi schimbat de mai multe ori declarațiile, încercând inclusiv să invoce existența unui complice sau legitima apărare. În ultimul său cuvânt în fața instanței, Melniciuk și-a cerut scuze de la Khoren Kazarian, a declarat că regretă faptele și a solicitat să nu fie condamnat la detenție pe viață.

Instanța a respins solicitarea și l-a condamnat la închisoare pe viață, într-un penitenciar de regim special.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!