Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

15 noiembrie 2026

Incendiul devastator din strada Sprîncenoaia: IGSU anunță cauza deflagrației

24 Apr. 2026, 11:32
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
24 Apr. 2026, 11:32 // Actualitate //  Realitatea.md

În urma cercetărilor statice și dinamice efectuate de specialiștii Laboratorului Experimental Antiincendiar al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, a fost stabilită cea mai probabilă cauză de izbucnire a incendiului produs pe strada Sprîncenoaia nr. 3/K din municipiul Chișinău.

Potrivit concluziilor experților, cauza probabilă a generării incendiului o constituie producerea unei deflagrații a gazului natural (metan), ca urmare a acumulării acestuia în spațiul afectat, în urma unei posibile scurgeri. În condițiile formării unui amestec gaz–aer în limitele de inflamabilitate, contactul cu o sursă de aprindere de natură termică sau electrică a condus la declanșarea incendiului.

Concluzia specialiștilor a fost inclusă în raportul de constatare tehnico-incendiar privind cercetarea incendiului de pe strada Sprîncenoaia nr. 3/K din capitală și remis organelor de drept pentru examinare și luarea deciziilor conform competenței.

Amintim că incendiul a avut loc pe data de 14 aprilie 2026, ora 12:11, iar la lichidarea acestuia au intervenit șase autospeciale de intervenție. Incendiul a fost lichidat complet către ora 13:27. În urma arderii, apartamentul cu suprafața de aproximativ 60 m² a fost distrus în totalitate.

În urma incendiului, proprietara a suferit arsuri de diferite grade pe suprafața corpului. Totodată, în timpul intervenției, salvatorii au evacuat de la etajele superioare 10 persoane, inclusiv un copil.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Femeia din incendiul de la Telecentru, în reanimare cu arsuri grave! Familia caută donatori de sânge

 

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 19:16
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 19:16 // Slider //  Ana Panaguța

Cele trei lacuri din Parcul-Pădure „Râșcani” din Capitală au fost populate cu 1.000 de kilograme de pește. Acțiunea a avut loc astăzi și este ultima de acest fel organizată de municipalitate în această toamnă.

Potrivit primarului general al Capitalei, Ion Ceban, în urma acestei intervenții au fost populate cu pește toate lacurile municipale din Chișinău.

Edilul susține că măsura are drept scop menținerea curățeniei lacurilor, protejarea viețuitoarelor acvatice și păstrarea unui mediu sănătos în zonele verzi ale orașului. Acțiunea a fost organizată și la propunerea pescarilor.

În ultimii ani, Parcul-Pădure „Râșcani” a trecut prin mai multe lucrări de modernizare. Au fost amenajate alei, terenuri de joacă și zone de relaxare, au fost reabilitate faleza și scările de acces, iar pentru persoanele cu mobilitate redusă a fost construită o rampă.

Ion Ceban a anunțat că lucrările de amenajare vor continua, inclusiv prin reabilitarea altor alei din parc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!