Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

15 noiembrie 2026

Începând de astăzi, unitățile de alimentație publică din Capitală vor activa în regim normal

16 Feb. 2022, 13:14
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
16 Feb. 2022, 13:14 // Actualitate //  Realitatea.md

Unitățile de alimentație publică de pe teritoriul municipiului Chișinău vor activa începând de astăzi, 16 februarie, în regim obișnuit, conform programului de activitate notificat. Angajații și clienții localurilor vor fi obligați în continuare să dețină certificatul COVID-19 și să respecte măsurile de control și prevenire a infecției. Decizia a fost luată de Comisia Extraordinară de Sănătate Publică a municipiului Chișinău, scrie IPN.

Până astăzi, unitățile de alimentație publică și-au organizat activitatea de deservire în intervalul orelor 07.00 – 22.00, iar după 22.00 s-a permis doar comercializarea produselor alimentare la pachet, precum și livrarea la domiciliu, cu excluderea posibilității de consumare a acestora în incinta sau pe teritoriul unității.

Potrivit aceleiași decizii, Direcția generală asistență medicală și socială, în comun cu directorii spitalelor clinice municipale incluse în circuitul COVID, vor dispune sistarea graduală a secțiilor de tratament al pacienților cu SARS-CoV-2. Secțiile de terapie intensivă din toate spitalele clinice municipale COVID-19 vor continua activitatea la capacitate deplină.

Comisia a menținut obligația purtării măștilor sanitare în toate spațiile publice închise, în locurile aglomerate și în transportul public. Masca trebuie să acopere atât gura, cât și nasul.

Acum două zile, Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică (CNESP), a decis că, de la 16 februarie, în Republica Moldova se revine la măsurile diferențiate de protecție anti-COVID-19, în funcție de codul de alertă din fiecare localitate, stabilit în baza ratei de incidență.

Municipiului Chișinău încă îi este atribuit gradul de alertă „cod roșu”.

Realitatea Live

15 Nov. 2026, 18:39
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
15 Nov. 2026, 18:39 // Slider //  Ana Panaguța

Liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a ajuns în Republica Moldova prin Aeroportul Internațional Chișinău. Aeronava cu care ar fi venit a aterizat în urmă cu mai bine de o oră, potrivit surselor Realitatea.md. Cu toate acestea, Krasnoselski nu a părăsit încă aeroportul și s-ar ascunde în sala de așteptare.

Recent, președintele rus Vladimir Putin i-a acordat lui Vadim Krasnoselski Ordinul de Onoare al Federației Ruse. Distincția i-a fost oferită pentru activitatea sa în fruntea regiunii transnistrene.

Decorația vine cu puțin timp înainte de încheierea celui de-al doilea mandat al lui Krasnoselski. Așa-numitele alegeri prezidențiale din regiunea transnistreană sunt programate pentru 13 decembrie.

Pe 5 noiembrie, autoritățile constituționale de la Chișinău au anunțat că lui Vadim Krasnoselski i se va aplica interdicția de a părăsi Republica Moldova, după ce acesta a mers la Moscova, unde a primit distincția din partea lui Vladimir Putin și a declarat că regiunea transnistreană face parte din lumea rusă.

Amintim că Vadim Krasnoselski nu deține o funcție recunoscută de autoritățile constituționalede ale Republicii Moldova. Totodată, nu s-a comunicat oficial cum a ajuns acesta la Moscova și dacă a călătorit prin Aeroportul Internațional Chișinău.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!