Va înfunda pușcăria după ce, în anul 2014 a fost condamnat la 11 ani de privațiune de libertate pentru umor, iar ulterior a fost dat în căutare internațională pentru că se eschiva de la pedeapsă. Vorbim despre un bărbat în vârstă de 52 de ani, originar din satul Lăpușna, raionul Hîncești, reținut de ofițerii Secției investigare infracțiuni din cadrul Direcției de Poliție a municipiului Chișinău.
„Bărbatul a fost anunțat în căutare în anul 2014, pentru tentativă de omor și se eschiva de a se prezenta la organele de drept. Totodată, polițiștii au stabilit că bărbatul în anul 2014, a părăsit teritoriul Republicii Moldova, astfel eschivându-se de la pedeapsă”, spune poliția.
Recent, oamenii legii au intrat în posesia informației precum că bărbatul se află în țară, astfel, ca urmare acțiunilor întreprinse, la 11 august acesta a fost reținut în municipiului Chișinău.
Ulterior, infividul a fost plasat în penitenciar pentru a-și ispăși pedeapsa.