Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

15 noiembrie 2026

Inițiativă înregistrată în Parlament: Partidul „Respect Moldova” cere modificarea Codului Educației

26 Iun. 2025, 13:52
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
26 Iun. 2025, 13:52 // Actualitate //  Realitatea.md

Partidul „Mișcarea Respect Moldova” propune modificarea Codului Educației pentru a preveni închiderea școlilor din mediul rural, în special în localitățile unde acestea reprezintă singura opțiune educațională. O inițiativă legislativă în acest sens a fost prezentată joi, 26 iunie curent.

„În ultimii ani, am asistat la închiderea a zeci de școli din satele din țară, sub pretextul eficienței economice, asigurării unei educații de calitate și al economisirii resurselor. Însă această așa-zisă eficiență a lăsat comunități întregi fără educație, fără viitor și a contribuit la depopulare și migrație. Închiderea unei instituții de învățământ nu înseamnă doar pierderea unui edificiu, ci începutul declinului unei comunități”, a menționat Veaceslav Nigai, deputat și vicepreședintele Partidului „Mișcarea Respect Moldova”.

Lilia Pogolșa, autoarea inițiativei legislative și vicepreședintă a Partidului „Mișcarea Respect Moldova”, a menționat că, în perioada 2014–2025, au fost închise peste 230 de școli din mediul rural, în condițiile în care populația R. Moldova a scăzut cu circa 35% din 1991, în special din cauza migrației și a natalității reduse.

„Conform unui raport din ianuarie 2025 de la Centrul pentru Studii Estice (OSW), populația Republicii Moldova (cu excepția regiunii transnistrene) a scăzut cu circa 35% din 1991 și a ajuns la 2,4 milioane de locuitori. Declinul este determinat de migrația economică masivă, rata natalității scăzută, îmbătrânirea populației. Aceste realități au dus la scăderea drastică a numărului de elevi, mai ales în sate, unde migrația și natalitatea scăzută sunt cele mai pronunțate. În consecință, în anii 2014–2025, în Republica Moldova au fost închise peste 230 de instituții de învățământ general din mediul rural. Numărul total al școlilor a scăzut de la circa 1.400 în 2014 la sub 1.200 în 2024. Cele mai afectate raioane sunt: Cantemir, Leova, Edineț, Râșcani, Cimișlia, Sângerei, Basarabeasca și Rezina”, a precizat Pogolșa.

Prin modificările propuse la Codul Educației, formațiunea urmărește stoparea deciziilor arbitrare de reorganizare a școlilor, introducerea unui regim special de protecție pentru instituțiile de învățământ din mediul rural și asigurarea unor garanții legislative clare pentru menținerea funcționării acestora.

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 19:16
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 19:16 // Slider //  Ana Panaguța

Cele trei lacuri din Parcul-Pădure „Râșcani” din Capitală au fost populate cu 1.000 de kilograme de pește. Acțiunea a avut loc astăzi și este ultima de acest fel organizată de municipalitate în această toamnă.

Potrivit primarului general al Capitalei, Ion Ceban, în urma acestei intervenții au fost populate cu pește toate lacurile municipale din Chișinău.

Edilul susține că măsura are drept scop menținerea curățeniei lacurilor, protejarea viețuitoarelor acvatice și păstrarea unui mediu sănătos în zonele verzi ale orașului. Acțiunea a fost organizată și la propunerea pescarilor.

În ultimii ani, Parcul-Pădure „Râșcani” a trecut prin mai multe lucrări de modernizare. Au fost amenajate alei, terenuri de joacă și zone de relaxare, au fost reabilitate faleza și scările de acces, iar pentru persoanele cu mobilitate redusă a fost construită o rampă.

Ion Ceban a anunțat că lucrările de amenajare vor continua, inclusiv prin reabilitarea altor alei din parc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!