Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Întâlnire crucială la Cotroceni între președintele Nicușor Dan și liderii coaliției

02 Sept. 2025, 08:39
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
02 Sept. 2025, 08:39 // În Lume //  Realitatea.md

Președintele României, Nicușor Dan, i-a convocat pe liderii coaliției la Palatul Cotroceni pentru a dezamorsa tensiunile generate de amenințarea premierului Ilie Bolojan de a-și prezenta demisia. În paralel, premierul român va susține o conferință de presă la ora 10.00, la Palatul Victoria.

Premierul Ilie Bolojan a reluat avertismentul privind demisia sa, în contextul disputelor din interiorul coaliției guvernamentale legate de reforma administrației publice. Ilie Bolojan a spus duminică membrilor din coaliția PSD-PNL-USR-UDMR că își dă demisia, dacă PSD nu acceptă reformele simple. Iar luni, Ilie Bolojan, în cadrul ședinței PNL, a reiterat avertismentul și a amenințat cu demisia. „De marți să vă căutați un alt premier”, ar fi declarat el.

Pentru a găsi o soluție și a preveni o eventuală criză politică, președintele României, Nicușor Dan, i-a convocat pe liderii partidelor din coaliție la Palatul Cotroceni, unde se vor discuta principalele măsuri de reducere a aparatului administrativ și alte reforme structurale asumate de Guvern.

O alta temă a discuțiilor este atmosfera din cadrul coaliției, dar și felul în care aceasta ar mai putea continua cu Ilie Bolojan prim-ministru, având în vedere avertismentele repetate ale liderului PNL că va demisiona de la șefia Executivului, lucru care va duce la căderea întregului Guvern.

La întâlnirea de la Palatul Cotroceni vor participa Sorin Grindeanu, Ilie Bolojan, Kelemen Hunor și Dominic Fritz.

Sursele politice precizează că tensiunile din coaliție au fost generate de refuzul unor partide de a susține reducerile și restructurările propuse de premier, în timp ce Bolojan susține că reformele sunt esențiale pentru funcționarea eficientă a administrației și pentru corectarea inechităților.

Întâlnirea de la Cotroceni va fi un test pentru capacitatea coaliției de a găsi consens și de a evita o criză guvernamentală la puțin peste două luni de la investirea guvernului Bolojan.

În paralel, premierul va susține o conferință de presă la Palatul Victoria pentru a explica detaliile celor cinci proiecte de lege și pașii de implementare a reformei administrative. Conferința de presă a prim-ministrului Ilie Bolojan, în cadrul căreia va răspunde la întrebările jurnaliștilor, este programată să înceapă la ora 10:00, potrivit unui anunț al Palatului Victoria.

Evenimentul vine după asumarea răspunderii Guvernului pe cinci proiecte de lege, printre care se numără și proiectul privind eficientizarea activității autorităților administrative autonome. În cadrul conferinței, Bolojan va detalia măsurile de reformă, obiectivele și impactul acestora asupra aparatului administrativ și bugetului de stat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 16:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
29 Oct. 2026, 16:37 // Slider //  Daniela Baranovschi

Comisia Europeană a anunțat joi că a decis să amâne cu cel puțin un an implementarea oricărei legislații naționale care vizează interzicerea accesului minorilor la rețelele de socializare, o măsură menită să prevină duplicarea cu normele europene aflate în prezent în discuție, transmite AFP, transmite Agerpres.

Această decizie a fost luată după ce Austria a notificat Bruxelles-ul cu privire la intenția sa de a interzice accesul minorilor la rețelele de socializare. Alte state membre iau în considerare și ele legislația pe această temă, iar Comisia dorește să evite o proliferare a acestor legi înainte de adoptarea unor norme comune.

„Toți copiii din UE merită același nivel de siguranță online”, a declarat joi un purtător de cuvânt al Comisiei, subliniind că obiectivul a fost „o abordare armonizată” în întreaga Europă.

Proiectul de lege privind protecția copiilor online, „Legea copiilor”, propus la mijlocul lunii septembrie de Comisie, trebuie încă aprobat, în aceiași termeni, de Parlamentul European și de cele 27 de state membre.

Între timp, Comisia Europeană dorește să evite o „fragmentare” a pieței unice a UE. „Dacă procedați astfel, ajungeți să aveți grupe de vârstă diferite, legi diferite în diferite state membre”, iar reglementările devin ‘imposibil de aplicat”, a explicat purtătorul de cuvânt Thomas Regnier.

Dependența de ecrane, hărțuirea, lipsa somnului, tulburările de alimentație, ca să nu mai vorbim de hărțuirea sexuală: minorii sunt expuși la numeroase riscuri online. Drept urmare, presiunea politică crește din toate părțile pentru o mai bună protejare a copiilor și adolescenților din UE, iar inițiativele se înmulțesc la nivel național.

În Franța, legea care interzice rețelele de socializare pentru cei sub 15 ani, aprobată în această vară de Parlament, a fost anulată de cea mai înaltă instanță, Consiliul Constituțional, în numele libertății de exprimare.

Președintele Emmanuel Macron a promis o nouă lege „robustă din punct de vedere juridic” până în primăvara anului 2027. Nu este sigur că această nouă lege va fi afectată de înghețarea de un an, deoarece Parisul a notificat Bruxelles-ul înainte de mijlocul lunii septembrie și de prezentarea „Legii copiilor”, mai notează AFP.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!