Un interviu pentru grupul de presă REALITATEA cu Victor Juc, directorul Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice, aduce în prim-plan dilema: cine este, de fapt, actorul principal în Republica Moldova – Parlamentul sau Președintele?
Expertul analizează modelul parlamentar de guvernare, explică mecanismele prin care se formează majoritățile și de ce soarta guvernului depinde exclusiv de legislativ, în timp ce vocea opoziției rămâne adesea ignorată. Totodată, Victor Juc avertizează că inițiativa de a reduce numărul deputaților ar putea afecta însăși esența democrației.

