Curs valutar
  • EUR
    20.0487
    0.1302%
  • USD
    17.2388
    -0.0157%
  • RUB
    0.2015
    0.7444%
  • RON
    3.8152
    0.0629%
  • UAH
    0.3858
    -0.4406%

Toate știrile

10 septembrie 2026

Interviu cu un moldovean care este pe frontul din Ucraina: „Luptăm pentru ca să nu ajungă ruşii şi în Moldova”

26 Mart. 2022, 15:10
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
26 Mart. 2022, 15:10 // Actualitate //  Realitatea.md

Invazia Rusiei în Ucraina a început acum 30 de zile, în 24 februarie. Foarte repede, pentru a face faţă armatei ruse, autorităţile ucrainene au lansat un apel străinilor ca să se înroleze în aşa-zisa Legiune internaţională. Zeci de mii de combatanţi din peste 50 de ţări au mers în Ucraina ca să lupte contra ruşilor. Printre aceştia se numără americani, englezi, francezi dar şi români şi moldoveni, scrie Radio France Internationale România.

Prenumele şi numerele de telefon au fost obținute prin ministerul ucrainean de externe. Un român şi un moldovean. Primul contact avut cu ei a fost în jurul zilei de 14 martie, fie pe WhatsApp, fie pe Telegram. Românul, după o primă incursiune pe front, a scris la revenirea la bază că a „primit ordin, în niciun caz să nu discute cu jurnaliştii”. Al doilea combatant contactat, modoveanul, a acceptat să răspundă cu condiția că nu-i va fi publicat numele adevărat. Il vom numi deci Sergiu şi precizăm că are puţin peste 50 de ani.

L-am întrebat pentru început în ce zonă – aproximativă – se află acum. „În zona nordică a Ucrainei” ne răspunde scurt. Îl întreb apoi pe Sergiu ce l-a făcut să meargă acolo pe front.

„De când a început războiul, noi, un grup de moldoveni, am înţeles că războiul din Ucraina nu se va opri aici. O să ajungă poate şi în Moldova sau chiar mai departe. Din ce spun americanii, englezii şi nu doar ei, planurile ruşilor sunt foarte mari. Intră în planurile lor şi ţările baltice, Ucraina, Moldova şi posibil chiar şi România. Am înţeles că nu o să se termine doar cu Ucraina. Noi, în Moldova avem copii, nepoţi, şamd. aşa că am decis să facem un grup ca să mergem să susţinem şi să luptăm alături de ucraineni ca să ţinem forţele ruseşti aici în Ucraina, să nu ajungă la noi în Moldova. Noi avem Transnistria unde se află multă tehnică – tancuri, maşini bronate, etc. pe care noi în Moldova nu le avem – plus armata rusească. Altfel spus, armata transnistreană este niţel mai echipată şi mai puternică decât armata moldoveană” e de părere Sergiu.

În continuarea interviului pe care l-am făcut cu el, combatantul moldovean revine asupra localităţilor în care au fost desfăşurate diversele grupuri de moldoveni.

Le enumeră: „Irpin, Jitomir, Kharkov, Mariupol, Mykolaiv, Odessa. Noi, grupurile de moldoveni, luptăm pentru Ucraina şi ca să nu ajungă ruşii în Moldova. Pentru moment, nu am avut pierderi printre molodveni. Lupta merge bine, avem tehnică”mai spune Sergiu.

„Noi facem parte din Legiunea internaţională care luptă în Ucraina. Sunt cu noi americani, polonezi, români, şamd. Sunt foarte multe naţionalităţi care luptă pentru Ucraina contra ocupanţilor ruşi. Eu am înăţat în Moldova, făcut armata pe vremea Uniunii sovietice. Din armată am revenit şi m-am înrolat în batalionul cu destinaţie specială „Fulger”. Am luptat în Transnistria şi asta a ajuns pentru ca să fiu înrolat aici. Moldova a fost astfel prima ţară din istoria post-sovietică ce a luptat contra Rusiei” afirmă Sergiu în interviul acordat RFI Romania.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În continuare l-am întrebat cum e organizată o zi de-a lui.

„Nouă ne spune înainte de plecare unde ne ducem și ce avem de făcut. Stăm o zi, două să ne odihnim. După care vreo două, trei, patru zile suntem activi în lupte și nimicim inamicul. După care venim și iar ne odihnim. Trebuie să înțelegeți că sunt două, trei zile fără pace, fără somn, fără mâncare, apă. Deja am înțeles ce trebuie să luăm cu noi, cum trebuie să ne îmbrăcăm, ce arme să luăm, ce muniție” ne spune combatantul moldovean.

Sunteți bine echipați? Aveți tot ce vă trebuie? îl întreb.

„Nu chiar tot, dar practic avem tot. Mai trebuie niște mărunțișuri care ne-ar prinde bine, dar dacă nu sunt ne limităm la ceea ce avem. Cu cei din jur ne înţelegem mulţumită traducătorilor. Sunt ruși și ucraineni care au fost plecați cu traiul în Israel, în America, în Canada. Nu și-au uitat limba. Ne descurcăm în limba rusă. Noi înțelegem limba ucraineană. Dacă nu înțelegem ceva ei traduc în limba rusă. Nu avem probleme.”

În continuare, îl întreb pe Sergiu de ce au venit americani sau englezi pe frontul ucrainean.

„Din ce am înțeles, ei au venit să vadă cum e armata rusă în lupte. Au auzit tare multe despre armata rusă, că e a doua cea mai puternică din lume. Dar în fapte aș spune că e mai prost echipată și mai păcătoasă decât armata ucraineană.”

„După calculele noastre cred că războiul se va mai extinde o lună, poate o lună și jumătate, nu mai mult. După care serviciile noastre vor fi de prisos. Armata ucraineană este puternică și mai departe se poate descurca singură. A fost necesar ajutorul nostru ca să oprim hoardele ocupanților ruși ca să nu ajungă în Kiev, să nu ia Kharkov-ul, să nu ia Mariupol-ul, Mykolaiv-ul și Odessa. Slavă Domnului, noi cu problema asta am isprăvit, am oprit hoardele. Unele poziții au fost aruncate cu mult în urmă. Avem două grupări la Irpin și oleacă mai încolo două grupări ale forțelor ruse sunt încercuite. Pur și simplu îi menținem în încercuire. Nu întreprindem atacuri. Le dăm voie să ajungă la un numitor comun și să se predea, să nu ucidem lume. Vrem să fim umani” ne spune Sergiu.

În finalul interviului, îl întreb dacă este în legătură cu armata oficială ucraineană şi dacă da, cum sunt apreciate serviciile moldovenilor.

„Suntem în strânsă legătură cu armata ucraineană. Ea are și tehnică, are și tunuri are și artilerie, are şi avioane. Atât timp cât avem, ducem lupta cu diversiunile. Noi știm chestiile astea. Noi dăm informații. Dacă găsim tehnică multă care e grămadă noi dăm informația artileriștilor. Artileriștii o acoperă cu tunurile, cu avioanele, cu dronele. Facem un lucru foarte bun. Pentru asta ne apreciează. Suntem apreciați, stimați. Slavă Domnului! Dacă noi facem un lucru bine e și normal să fim apreciați și stimați”.

Realitatea.md amintește că Rusia invadat Ucraina la data de 24 Februarie 2022 sub pretextul de „demilitarizarea și denazificarea” țării.

Realitatea Live

Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Elita mondială a Customer Experience vine la Chișinău: CX Conference debutează în Moldova pe 8 octombrie, la MAIB Park
Elita mondială a Customer Experience vine la Chișinău: CX Conference debutează în Moldova pe 8 octombrie, la MAIB Park
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
10 Sept. 2026, 18:27
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
10 Sept. 2026, 18:27 // Slider //  Victoria Laur

Guvernul elveţian a anunţat joi că intenţionează să elimine statutul civil de „divorţat” din documentele oficiale. Nadine Gobet, membră a Partidului Liber-Democrat (FDP), a criticat faptul că persoanele care au desfăcut căsătoria sunt obligate să menţioneze în formularele oficiale statutul această informație, chiar şi după trecerea multor ani.

Parlamentul elvețian urmează să se pronunţe asupra acestei inițiative, scrie Antena3. Dacă aceasta va fi aprobată, sunt necesare mai multe modificări legislative, iar cetățenii vizați vor indica categoria „celibatar” în actele oficiale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Nadine Gobet a argumentat că păstrarea mențiunii este de prisos, întrucât divorţul este o chestiune juridică ce a fost deja soluţionată.

În opinia sa, faptul de a-i cere cuiva să se declare „divorţat” pe termen nelimitat ar însemna că un eveniment de natură privată este „perpetuat pe cale administrativă”. 