Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Într-o nouă localitate din Găgăuzia vor avea loc alegeri locale noi. CEC a stabilit data scrutinului

21 Aug. 2026, 15:51
 // Categoria: Alegeri // Autor:  Cătălina Boico
21 Aug. 2026, 15:51 // Alegeri //  Cătălina Boico

Pe 1 noiembrie 2026 vor avea loc alegeri locale noi pentru funcția de primar al satului Chirsova din UTA Găgăuzia. Potrivit Comisiei Electorale Centrale (CEC), aceasta a luat act de sesizarea Judecătoriei Comrat, prin care primarului localității i-a fost aplicată sancțiunea complementară de privare de dreptul de a ocupa funcția pentru o perioadă de șase luni.

În conformitate cu prevederile legale, mandatul edilului încetează de drept înainte de termen în caz de existența unei hotărâri definite și irevocabile prin care se interzice de a ocupa funcția de primar pentru o perioadă mai mare de cinci luni.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că, pe 1 noiembrie 2026, alegeri locale noi vor avea loc în satele Cairaclia și Novosiolovca, raionul Taraclia, orașul Costești, raionul Rîșcani, satul Hăsnășenii Mari, raionul Drochia și satul Tomai, UTA Găgăuzia. În aceeași zi, în satul Delacău, raionul Anenii Noi, va avea loc un referendum local.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!