Curs valutar
  • EUR
    20.0351
    0%
  • USD
    17.3389
    0%
  • RUB
    0.2187
    0%
  • RON
    3.9334
    0%
  • UAH
    0.3921
    0%

Toate știrile

15 martie 2026

Investiții de milioane și colaborări de succes. Cum au ajuns moldovenii să producă pentru branduri internaționale

28 Feb. 2024, 11:04
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
28 Feb. 2024, 11:04 // Economie //  Realitatea.md

De-a lungul anilor, Moldova și-a consolidat poziția pe harta globală a producției prin diverse colaborări cu branduri internaționale renumite. Acestea au devenit esențiale pentru dezvoltarea economică a țării, dar și pentru consolidarea reputației în mai multe sectoare ale industriei. În continuare, vom enumera unele dintre cele mai de succes investiții și parteneriate între producătorii din Moldova și cei din afara țării.

Compania germană DRÄXLMAIER este primul investitor în industria de automotive din Republica Moldova cu producția de cablaje electrice începută la Bălți, în anul 2007. Compania a crescut constant pe parcursul celor 15 ani și are deschise deja 2 fabrici de producere a cablajelor electrice la Bălți, una la Cahul, precum și un Birou de dezvoltare a produselor la Chișinău, scrie mold-street.com.

DRÄXLMAIER este specializată în sisteme electrice inovatoare, sisteme de baterii, componente electrice și electronice moderne și interioare exclusive. Acestea ajung la automobile premium precum Audi, BMW, Jaguar, Land Rover, Maserati, Mercedes-Benz, MINI, Porsche sau Rolls-Royce.

Un alt exemplu de succes în industria auto este colaborarea dintre compania SEBN (Sumitomo Electric Bordnetze) și Volkswagen. SEBN este un producător global în domeniul industriei automotive, care și-a deschis filiale în Orhei și Strășeni. Compania a devenit un furnizor de încredere pentru Volkswagen, producând cabluri și conectoare pentru unele dintre cele mai populare modele ale mărcii germane. Această colaborare a consolidat reputația Moldovei în producția de componente auto de calitate și a deschis noi oportunități pentru dezvoltarea industriei manufacturiere din țară.

Și industria tutunului din Moldova s-a bucurat de colaborări de succes cu branduri internaționale. Compania „Tutun CTC”, una dintre cele mai mari fabrici de tutun din țară, produce țigări marca Philip Morris International. PMI și „Tutun CTC” au semnat la finele lunii august 2023 un contract prin care s-a inițiat producerea în cadrul fabricii de la Chișinău a mai multor branduri din portofoliul Philip Morris International. Investițiile inițiale sunt estimate la aproximativ 3 milioane de dolari, iar prin acestea, compania va contribui la dezvoltarea economiei, inclusiv la asigurarea locurilor de muncă și va revigora alte industrii din țară. Philip Morris este prezent pe piața Moldovei din 1996 și reprezintă unul dintre cei mai mari contributori la bugetul de stat.

Pentru mai multe branduri internaționale, în special pentru cele italiene, produce și fabrica de tricotaj „Steaua Reds”. Aceasta realizează un spectru larg de haine tricotate pentru bărbaţi, femei şi copii. Compania a fost înființată în 1998 în baza fostei fabrici „Steaua Roșie” de un om de afaceri din Italia, iar investițiile inițiale au fost de aproximativ 40 de milioane de lei. De altfel, producătorii de îmbrăcăminte moldoveni au o istorie bogată de colaborare cu branduri europene și internaționale de lux, cum ar fi Moncler, Barbour, Max Mara, Gerry Weber, Luisa Spagnoli, Stefanel, Napapijri și multe altele.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Potrivit specialiștilor, importanța acestor colaborări  constă nu doar în crearea de locuri de muncă și generarea de venituri, ci și în promovarea unui climat favorabil investițiilor străine și transferului de tehnologie. Prin atragerea brandurilor internaționale, Moldova beneficiază de experiența și standardele de calitate ale acestor companii, ceea ce duce la îmbunătățirea continuă a procesului de producție și la creșterea competitivității pe piață.

Realitatea Live

Plăți SEPA cu ZERO comision, doar la Victoriabank
Plăți SEPA cu ZERO comision, doar la Victoriabank
OTP Bank S.A. intră oficial în SEPA. Beneficiază de plăți rapide și avantajoase în EUR
OTP Bank S.A. intră oficial în SEPA. Beneficiază de plăți rapide și avantajoase în EUR
Apple Pay, disponibil pentru clienții e-commerce ai Victoriabank
Apple Pay, disponibil pentru clienții e-commerce ai Victoriabank
Victoriabank finalizează achiziția Microinvest
Victoriabank finalizează achiziția Microinvest
„IQ FEST” – Primul festival de jocuri intelectuale va avea loc la Chișinău
„IQ FEST” – Primul festival de jocuri intelectuale va avea loc la Chișinău
Asigură-ți progresul financiar. Deschide un depozit și poți câștiga un depozit PROGRESS de 10.000 sau 50.000 MDL!
Asigură-ți progresul financiar. Deschide un depozit și poți câștiga un depozit PROGRESS de 10.000 sau 50.000 MDL!
Show Must Go ON la Castel Mimi cu vin tânăr, masterclass la făcut plăcinte, Zinaida Julea și Ansamblul Plăieșii
Show Must Go ON la Castel Mimi cu vin tânăr, masterclass la făcut plăcinte, Zinaida Julea și Ansamblul Plăieșii
Idei de acoperișuri pentru case moderne
Idei de acoperișuri pentru case moderne
14 Mart. 2026, 20:15
 // Categoria: În Lume // Autor:  Cătălina Boico
14 Mart. 2026, 20:15 // În Lume //  Cătălina Boico

Italia rămâne și în anul 2026 în atenția celor care visează la o locuință ieftină într-un sat pitoresc, datorită celebrului program al caselor vândute cu doar 1 euro, transmite Observatornews.ro. Gândită ca o soluție împotriva depopulării din localitățile mici, inițiativa este încă activă în mai multe regiuni.

Fenomenul caselor la 1 euro a început în 2009, iar de atunci zeci de comune italiene au ales să pună în vânzare locuințe vechi, multe dintre ele aflate într-o stare avansată de degradare. Scopul nu este doar atragerea de noi proprietari, ci și readucerea la viață a unor localități istorice amenințate de depopulare și abandon.

În 2026, astfel de oferte sunt disponibile în 14 regiuni din Italia. Cele mai multe se află în sudul țării, în special în Sicilia, Calabria și Sardinia, însă proiecte similare există și în Toscana, Lazio, Piemonte sau Marche.

Costurile ascunse din spatele ofertei ”la 1 euro”

Deși prețul de achiziție este simbolic, cumpărarea unei astfel de case nu înseamnă deloc o investiție lipsită de costuri. Noii proprietari trebuie să prezinte, de regulă, un plan de renovare în termen de șase luni de la cumpărare, să înceapă lucrările într-un an și să le finalizeze în maximum trei ani, potrivit sursei citate. Costurile de reabilitare sunt estimate, în general, între 20.000 și 25.000 de euro, la care se adaugă taxele notariale, documentația cadastrală și alte cheltuieli administrative.

În multe cazuri, cumpărătorii trebuie să depună și o garanție sub forma unei polițe bancare sau de asigurare, care poate varia între 1.000 și 5.000 de euro, potrivit presei italiene.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

De asemenea, trebuie luat în calcul că multe dintre aceste case sunt în zone mai izolate, iar renovarea lor nu e întotdeauna ușoară. Poate fi mai greu să găsești meseriași în zonă sau să urmărești lucrările, mai ales dacă nu locuiești acolo. Chiar și așa, pentru cei care sunt dispuși să investească bani, timp și răbdare, o astfel de achiziție poate fi o oportunitate interesantă.