Curs valutar
  • EUR
    20.1147
    0%
  • USD
    17.5246
    0%
  • RUB
    0.2070
    0%
  • RON
    3.8236
    0%
  • UAH
    0.3922
    0%

Toate știrile

20 septembrie 2026

Investiții majore la CFM! De câți bani are nevoie întreprinderea pentru ca să înlocuiască vagoanele ruginite

25 Oct. 2023, 14:15
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
25 Oct. 2023, 14:15 // Actualitate //  Realitatea.md

Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) are planuri ambițioase de investiții în modernizarea și extinderea materialului rulant, cu un buget impresionant de 475 de milioane de euro. Anunțul a fost făcut de directorul general al CFM, Oleg Tofilat, în cadrul evenimentului „Clubul feroviar 2023” organizat la București în contextul „Zilelor Căii Ferate 2023”, transmite Bani.md.

Oleg Tofilat, șeful Căilor Ferate din Moldova, a subliniat că aceste investiții vor fi direcționate către achiziționarea a peste 4.000 de vagoane de marfă și între 25 și 30 de locomotive de manevră. Scopul acestor eforturi este de a răspunde cererii crescute pentru serviciile de transport feroviar și de a îmbunătăți infrastructura și serviciile feroviare din Republica Moldova.

În cadrul panelului de discuții al evenimentului, cu tema „Transportul feroviar pe distanțe lungi”, Oleg Tofilat a discutat despre provocările cu care se confruntă CFM și despre viziunea de dezvoltare a companiei. Acesta a evidențiat importanța procesului de separare operațională, conform modelului european, pentru a aduce infrastructura și materialul rulant la standardele europene. Deși acest proces presupune dificultăți financiare semnificative, directorul general al CFM a subliniat că este necesar pentru modernizarea sectorului feroviar din Moldova.

CFM este într-o situație dificilă. Astfel, din cele 139 de locomotive existente, 134 și-au depășit durata de amortizare. Totodată, peste 25% din infrastructura feroviară nu mai poate fi exploatată și necesită reparație capitală, iar peste câțiva ani circulația pe mai mult de jumătate din căile ferate ar urma să fie suspendată.

În ultimii 8 ani, întreprinderea de stat a generat pierderi care se apropie de un miliard de lei. Pierderile au crescut în ultimii ani din cauza scăderii numărului de pasageri, în special pentru transportul internațional, dar și a transportului de mărfuri. Totodată veniturile sunt în continuă scădere. Costurile salvării CFM sunt estimate la câteva sute de milioane euro.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
19 Sept. 2026, 18:55
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
19 Sept. 2026, 18:55 // Slider //  Valentina Buza

Prim-ministrul Vasile Tofan a participat la cea de-a 25-a ediție a Festivalului Etno Fest Taraclia, un eveniment dedicat tradițiilor, culturii și diversității comunităților etnice din Republica Moldova.

Premierul a vorbit despre importanța unității și a respectului reciproc într-o perioadă în care războiul din apropierea țării și propaganda încearcă să accentueze diferențele dintre oameni și comunități.

„Trăim într-o perioadă complicată. Tocmai de aceea este important să ne amintim un lucru simplu: Moldova este puternică atunci când știm să trăim împreună. În limbi diferite. Cu tradiții diferite, cu istorii de familie diferite, dar în pace, cu respect unii față de alții și cu sentimentul că aceasta este țara noastră comună”, a menționat Prim-ministrul Vasile Tofan.

Șeful Executivului a remarcat că istoria raionului Taraclia reflectă modul în care s-a format Republica Moldova – generație după generație, cultură după cultură. Premierul a apreciat contribuția comunității bulgare la dezvoltarea țării și rolul acesteia de punte între Republica Moldova și Bulgaria. Totodată, Premierul a subliniat importanța păstrării limbii și identității culturale a fiecărei comunități.

„Vreau ca bulgarii din Moldova să vorbească bulgara, găgăuzii să păstreze limba găgăuză, ucrainenii să păstreze limba ucraineană – ca fiecare comunitate să transmită copiilor limba părinților și bunicilor săi. Faptul că știm încă o limbă și încă o cultură nu ne face mai puțin moldoveni, ci face Moldova mai bogată”, a subliniat Premierul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Prim-ministrul a vizitat târgul meșteșugarilor și al producătorilor locali, a discutat cu participanții și a cunoscut produsele și tradițiile prezentate în cadrul festivalului.

Etno Fest Taraclia este organizat de peste două decenii și promovează tradițiile, meșteșugurile, gastronomia și dialogul intercultural. Ediția din acest an este una jubiliară și a fost inclusă pentru prima dată în Agenda cultural-turistică „Pomul Vieții” 2026.