Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

Irina Vlah, despre problemele moldovenilor: „În fiecare zi se distruge însăşi baza societăţii noastre”

29 Apr. 2024, 13:35
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
29 Apr. 2024, 13:35 // Politica //  Realitatea.md

Irina Vlah face publice primele rezultate ale campaniei „Vocea Poporului”, implementată de „Platforma Moldova”. Într-o conferință de presă, fosta bașcană a trecut în revistă cele mai mari probleme cu care se confruntă cetățenii Republicii Moldova.

„Cea mai mare preocupare a oamenilor ţine de criza demografică cu care se confruntă ţara. Satele sunt pustii, oamenii pleacă masiv peste hotare, în fiecare zi se distruge însăşi baza societăţii noastre. Numai în ultimii doi ani din ţară au plecat pentru totdeauna peste 120 de mii de oameni, o bună parte dintre care sunt tineri şi aceasta e o mare tragedie. Am semnalat public de nenumărate ori despre această problemă, am venit cu adresări către conducerea ţării, inclusiv către Preşedintele Maia Sandu, dar se pare că această problemă, de care depinde prezentul şi viitorul ţării, pe ea nu o interesează, după cum nu-i interesează nici pe cei din PAS.

O altă problemă, pe care mi-aţi semnalat-o, stimaţi cetăţeni, ţine de lucrurile stranii care se întâmplă şi care sugerează că guvernarea se pregăteşte de scenarii ce ar submina pacea în Moldova. În numele multora dintre dvs., am cerut Maiei Sandu, inclusiv în calitatea sa de comandant suprem al forţelor armate, să iasă public şi să explice de ce se majorează bugetul Ministerului Apărării, de ce se cumpără radare, de ce cetăţeni străini au obţinut dreptul de a umbla înarmaţi pe teritoriul Republicii Moldova, de ce statul român îşi schimbă legislaţia pentru a putea interveni militar şi pe teritoriul altor ţări, de ce guvernarea nu vrea să consulte opinia poporului privind principiul de neutralitate etc.”, susține Vlah.

Adțional, Vlah a mai vorbit și despre alte probleme pe care le-a identificat în urma întâlnirilor cu moldovenii, printre care: sărăcia, corupția, datoria de stat, situaţia criminogenă, etc.

„Atitudinea iresponsabilă a autorităţilor faţă de doleanţele oamenilor, exprimate în cadrul campaniei „Vocea Poporului”, m-a convins încă o dată că Maia Sandu şi cei din echipa sa nu-şi văd viitorul în Republica Moldova. Altfel nu puteau manifesta nepăsarea de care au dat dovadă. (…) Noi, spre deosebire de ei, ne vedem prezentul şi viitorul în Republica Moldova. Pentru noi, spre deosebire de ei, Moldova este casa noastră şi noi credem că putem deveni un stat cu adevărat democratic şi prosper”, a conchis politiciana.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!