Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

Irina Vlah: Neutralitatea este o valoare importantă pentru Republica Moldova și trebuie să o consolidăm

02 Feb. 2024, 16:00
 // Categoria: Politica // Autor:  Elena Putregai
02 Feb. 2024, 16:00 // Politica //  Elena Putregai

„Neutralitatea Moldovei între avantaje, riscuri și pericole”, a fost tema ediției a 299-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, organizat de către Agenția IPN, vineri, 2 februarie curent. Potrivit Curentul, la dezbaterile moderate de jurnalistul Valeriu Vasilică, au participat  Irina Vlah, președintă a „Platformei Moldova”, Igor Munteanu, președinte al Coaliției pentru Unitate și Bunăstare (CUB) și Igor Boţan, analist politic, expert permanent al proiectului.

Participanții s-au expus pe marginea subiectelor ce țin de neutralitatea țării, prevederile Constituției, relația cu regiunea transnistreană și referendumul ce urmează să aibă loc în acest an.

Irina Vlah a spus că statutul de neutralitate al Republicii Moldova trebuie privit prin prisma realităților în care trăim.

„Această problemă are și o dimensiune economică. Una este atunci când marile puteri cu economii puternice participă la o cursă de înarmare și cu totul alta când militarizarea este realizată de cea mai săracă țară din Europa. Cheltuielile pentru apărare s-au dublat în doi ani. În același timp, cheltuielile pentru asigurările sociale vor crește cu doar 11% în acest an. Nu ne putem permite ca creșterea cheltuielilor militare să fie mai mare decât creșterea cheltuielilor sociale. Securitatea noastră ca națiune depinde de cât de educată și sănătoasă este națiunea noastră. Stoparea exodului populației, reforme de calitate în educație și sănătate, investiții mari în aceste domenii – acestea sunt prioritățile pe care ar trebui să le aibă autoritățile”, a precizat politiciana.

Ea a afirmat că, neutralitatea este o valoare importantă pentru Republica Moldova și trebuie să o consolidăm.

„ Ce ne oferă statutul de neutralitate? În primul rând, Unește societatea noastră. Subiectul de neutralitate are cel mai mare consens național. Când vorbim de neutralitate 75-80% a populației Republicii Moldova sunt pentru neutralitate. La această în primul rând trebuie să ne orientăm. Neutralitatea creează condiţii favorabile pentru comerţul extern. Aderarea consecventă la statutul de neutralitate înseamnă că nu ne implicăm în conflictele militare.Ne limităm doar la acordarea asistenței umanitare. În același timp, păstrăm posibilitatea de a colabora cu toate părțile în interesul Republicii Moldova. (Elveția, Austria și chiar unele țări care nu sunt neutre fac acest lucru).Neutralitatea oferă Republicii Moldova avantaje pe arena internațională. Putem acționa ca o platformă de negociere și ca un mediator în rezolvarea conflictelor complexe. Acesta este un rol responsabil și complex care necesită mult efort diplomatic. Acest lucru poate crește imaginea și autoritatea țării noastre.  Noi auzim de la exponenții PAS că trebuie să extindem cooperarea cu NATO, ceea ce induce frică în popor. Trebuie să avem această întrebare la referendum, iar rezultatul va fi instrument de bază pentru fiecare guvernare”, a spus Irina Vlah.

Fosta bașcană a Găgăuziei a precizat că, în baza rezultatului, urmează a fi elaborată o Lege organică privind neutralitatea țării, în care să fie stipulat clar cum să se acționeze, indiferent cine va fi la guvernare.

La rândul său, Igor Munteanu a spus că nu putem vorbi de neutralitate, atât timp pe teritoriul Republicii Moldova există forțe militare străine ale unui stat, care la moment este agresor.

Referindu-se la Elveția, politicianul a spus că, această țară și-a adaptat fundamental felul în care și-a stabilit neutralitatea, formulând ca neutralitate prin participare.

„Moldova va majora în 2024 cheltuieli pentru întărirea forțelor armate. Mulți politicieni populiști spun că armata este inutilă, este populism. Desființarea armatei înseamnă lezarea cetățenilor prin încălcarea dreptului de a fi protejat. Pentru CUB neutralitatea este un proces de adaptare la garanții de securitate și singurul instrument este o apropiere accelerată de NATO,  dar prin cooperare ca în cazul Elveției”, a spus liderul CUB.

Expertul Igor Boțan a specificat că, hotărârea Curții Constituționale din mai 2017 a reconfirmat statutul de neutralitate al țării, dar cu accente că R. Moldova are statut neutru, dar se alătură în acțiunile de menținere a securității, nemijlocit regionale.

„Acum 4 ani a fost un proiect de lege privind neutralitatea țării, inițiat de fracțiunea PSRM, și atunci m-am prins la ideea că un astfel de proiect trebuie trecut prin decizia CC din mai 2017, proiectul respectiv nu satisfăcea acelea prevederi”, a precizat Boțan.

Expertul a mai menționat că, includerea la referendum a unei întrebări ce ține de neutralitatea țării necesită mai mult timp la dispoziție.

„Cu siguranță discuția de astăzi este una utilă. Politicienii au opinii diferite, recurg la hiperbolizări, ca să pornească discuții și să fie identificate soluții”, a precizat el.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 22:36
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
02 Nov. 2026, 22:36 // Slider //  Ana Panaguța

Pe 3 noiembrie, aproximativ 210 milioane de alegători înscriși pe listele electorale vor decide câtă putere va avea Donald Trump în restul mandatului său de președinte al Statelor Unite. Trump nu se află pe buletinele de vot, însă controlul asupra Congresului american este în joc. Format din Camera Reprezentanților și Senat, Congresul adoptă legile țării și controlează cheltuielile la nivel federal. Organizate la jumătatea mandatului de patru ani al unui președinte american, alegerile intermediare stabilesc componența Congresului, scrie antena3.ro.

Sunt puse în joc toate cele 435 de mandate din Camera Reprezentanților și 35 dintre cele 100 de mandate din Senat, inclusiv în cadrul unor alegeri speciale organizate în Florida și Ohio pentru ocuparea locurilor lăsate vacante de Marco Rubio, secretarul de stat, și de vicepreședintele JD Vance. Alegătorii din 36 de state își vor alege și guvernatorii.

Fiecare membru al Camerei Reprezentanților reprezintă o circumscripție electorală și are un mandat de doi ani, în timp ce senatorii sunt aleși pentru șase ani.

Alegerile intermediare sunt considerate, de asemenea, un referendum asupra activității președintelui în exercițiu.

Pe lângă membrii Congresului și guvernatori, alegătorii vor desemna și parlamentari la nivelul statelor federale, precum și reprezentanți ai autorităților locale.

Care sunt mizele alegerilor pentru Camera Reprezentanților și Senat?

Republicanii dețin majoritatea în ambele camere ale Congresului. Pierderea controlului asupra oricăreia dintre ele le-ar oferi democraților posibilitatea de a bloca proiecte legislative și de a deschide anchete privind activitatea administrației Trump.

Pentru a prelua controlul, democrații trebuie să câștige încă trei mandate în Camera Reprezentanților și patru în Senat.

O împărțire egală a mandatelor în Senat, de 50 la 50, le-ar permite republicanilor să păstreze controlul, deoarece Vance poate vota pentru departajare.

Cum funcționează alegerile pentru Camera Reprezentanților?

Camera Reprezentanților este camera inferioară a Congresului american.

Cei 435 de membri ai săi reprezintă fiecare câte o circumscripție electorală și au mandate de doi ani, astfel că toate locurile sunt disputate la fiecare doi ani.

Mandatele sunt repartizate între state în funcție de populație, pe baza recensământului american, organizat o dată la zece ani.

California, cel mai populat stat, are 52 de mandate, în timp ce statele cu populații mici, precum Wyoming și Vermont, au câte unul.

Un partid are nevoie de 218 mandate pentru a obține majoritatea.

Republicanii controlează în prezent Camera Reprezentanților, cu 218 mandate, față de cele 214 ale democraților. Alte două locuri sunt vacante, câte unul deținut, anterior, de fiecare partid.

Noua Cameră a Reprezentanților își va începe mandatul pe 3 ianuarie 2027.

Cum funcționează alegerile pentru Senat?

Senatul este camera superioară a Congresului american.

Cei 100 de membri ai săi, câte doi din fiecare stat, indiferent de populația acestuia, sunt aleși la nivelul întregului stat și au mandate de șase ani. Aproximativ o treime dintre mandate sunt disputate la fiecare doi ani.

Anul acesta, au loc alegeri ordinare pentru 33 de mandate, precum și alegeri speciale în Florida și Ohio. Aceste două scrutinuri vor desemna senatorii care vor ocupa, pentru restul de doi ani, locurile deținute, anterior, de Marco Rubio și JD Vance.

Dintre cele 35 de mandate puse în joc, 22 sunt deținute în prezent de republicani și 13 de democrați.

Republicanii au în prezent 53 de senatori, iar democrații 45. Alți doi senatori independenți se alătură democraților, ceea ce oferă blocului democrat 47 de mandate.

Democrații au nevoie de un câștig net de patru mandate pentru a ajunge la 51 și a prelua controlul.

Republicanii pot păstra controlul și cu 50 de mandate, deoarece vicepreședintele Vance poate vota pentru departajare.

Noul Senat își va începe mandatul pe 3 ianuarie 2027.

Cele mai importante curse electorale pentru Senat

Pentru a câștiga majoritatea în Senat, democrații trebuie să păstreze cele 13 mandate pe care le apără și să obțină locuri deținute în prezent de republicani.

În Georgia, senatorul democrat Jon Ossoff îl înfruntă pe republicanul Mike Collins.

În Michigan, democratul Abdul El-Sayed și republicanul Mike Rogers concurează pentru un mandat rămas vacant, în timp ce în New Hampshire, democratul Chris Pappas îl înfruntă pe republicanul John Sununu, tot pentru un loc vacant.

Mandatele deținute de republicani le oferă democraților oportunități și în alte state.

În Maine, senatoarea republicană Susan Collins îl înfruntă pe democratul Troy Jackson, care l-a înlocuit pe Graham Platner, câștigătorul alegerilor preliminare, după retragerea acestuia în iulie.

În Carolina de Nord, democratul Roy Cooper și republicanul Michael Whatley concurează pentru un loc rămas vacant.

Curse strânse se desfășoară și în Ohio, Alaska și Iowa, în timp ce Texas și Kansas atrag tot mai multă atenție, pe măsură ce democrații caută noi posibilități de a obține majoritatea.

Deși democrații au un drum mai dificil către majoritatea din Senat decât către preluarea controlului asupra Camerei Reprezentanților, numărul tot mai mare de curse electorale competitive le-a îmbunătățit perspectivele de a câștiga camera superioară, potrivit analiștilor electorali.

Care sunt principalele teme ale alegerilor?

Costul vieții se află în fruntea preocupărilor alegătorilor, în condițiile în care creșterea prețurilor la benzină, cheltuielile cu locuințele și costurile asigurărilor medicale pun presiune asupra bugetelor gospodăriilor.

Drepturile reproductive rămân o temă importantă, alături de imigrație și de starea democrației americane.

Războiul purtat de SUA și Israel împotriva Iranului, precum și dezvoltarea rapidă a Intenligenței Artificiale și a centrelor de date au generat noi preocupări legate de securitate, locuri de muncă și costurile energiei.

Cine votează la alegerile intermediare?

Aproximativ 210 milioane de americani sunt înscriși pe listele electorale, reprezentând aproape opt din zece locuitori ai SUA cu vârsta de cel puțin 18 ani, potrivit USAFacts, o organizație nepartizană care centralizează date guvernamentale.

California are cei mai mulți alegători înregistrați, 23,2 milioane, urmată de Texas, cu 17,4 milioane, și Florida, cu 13,6 milioane.

Împreună, aceste trei state reprezintă aproximativ 26% din totalul alegătorilor înscriși pe liste.

La polul opus se află Wyoming, cu 278.468 de alegători, Vermont, cu 459.455, și Alaska, cu 603.310.

Ce se întâmplă dacă republicanii pierd Camera Reprezentanților?

O Cameră a Reprezentanților controlată de democrați ar putea bloca proiectele legislative ale republicanilor și ar putea folosi comisiile parlamentare pentru a ancheta administrația Trump.

Democrații ar avea și posibilitatea de a declanșa procedura de punere sub acuzare a președintelui, prerogativă care aparține exclusiv Camerei Reprezentanților.

Controlul asupra acestei camere le-ar oferi, de asemenea, o influență mai mare asupra finanțării guvernului federal.

Orice proiect de lege trebuie aprobat de ambele camere, astfel că un Senat controlat de republicani nu ar putea adopta singur legi.

Ce se întâmplă dacă republicanii pierd Senatul?

Un Senat controlat de democrați ar putea bloca proiecte legislative și ar putea respinge persoanele nominalizate de președinte pentru diverse funcții, inclusiv judecători federali, judecători ai Curții Supreme, membri ai guvernului și ambasadori.

Din acest motiv, controlul asupra Senatului are consecințe care depășesc următorii doi ani.

Judecătorii federali sunt numiți pe viață, astfel că deciziile lor pot influența sistemul judiciar mult timp după încheierea mandatului unui președinte.

Senatul este și camera în care se desfășoară procesul unui președinte pus sub acuzare de Camera Reprezentanților.

Demiterea președintelui necesită o majoritate de două treimi, prag pe care niciunul dintre partide nu pare să îl poată atinge.

Dacă democrații câștigă ambele camere, vor deține întreaga putere?

Nu. Trump ar rămâne președinte și ar putea respinge legile prin veto. Pentru anularea unui veto prezidențial este necesară o majoritate de două treimi în fiecare cameră a Congresului.

Regulamentul Senatului prevede, de asemenea, că sunt necesare 60 de voturi pentru încheierea dezbaterilor asupra majorității proiectelor legislative, deși anumite legi bugetare pot fi adoptate cu majoritate simplă.

Prin urmare, o majoritate restrânsă nu garantează că un partid își poate pune în aplicare programul politic.

O Cameră a Reprezentanților controlată de democrați ar putea iniția o nouă procedură de punere sub acuzare împotriva lui Trump, care a trecut deja de două ori prin această procedură.

Totuși, demiterea unui președinte necesită o majoritate de două treimi în Senat.

Când vom afla rezultatele?

Primele rezultate vor începe să apară după închiderea primelor secții de votare, pe 3 noiembrie, la ora 18:00 pe Coasta de Est a SUA (01:00 miercuri, ora României), însă în unele curse foarte strânse ar putea trece mai multe zile până la stabilirea câștigătorilor. Rezultatele anunțate în noaptea alegerilor sunt preliminare.

Numărarea finală a voturilor poate dura zile sau chiar săptămâni, deoarece autoritățile trebuie să centralizeze voturile prin corespondență, buletinele de vot provizorii și celelalte voturi rămase de numărat înainte de validarea rezultatelor.

Ritmul diferă de la un stat la altul. Anumite curse electorale ar putea necesita organizarea unui nou scrutin.

În Georgia, dacă niciun candidat pentru Senat nu obține majoritatea voturilor, va fi organizat un al doilea tur pe 1 decembrie.

Deoarece republicanii au fost, în mod tradițional, mai puțin deschiși decât democrații să voteze prin corespondență, în unele state rezultatele inițiale ar putea indica un avantaj al candidaților republicani, care să se reducă sau chiar să dispară după numărarea voturilor rămase. Acest fenomen este cunoscut drept „mirajul roșu” și s-a manifestat mai ales în 2020.

„Mirajul roșu” a fost folosit de Trump pentru a minți că alegerile din 2020 au fost furate și că el l-a câștigat de fapt. Donald Trump a pierdut decisiv acele alegeri în fața lui Joe Biden. Trump continuă să mintă până în prezent că a câștigat acele alegeri.

În statele care numără mai întâi voturile prin corespondență, se poate produce fenomenul invers. O întârziere a numărării voturilor sau schimbarea candidatului aflat în frunte nu reprezintă, în sine, dovezi ale unei fraude electorale.

Alegerile vor decide cine elaborează legile, cine supraveghează activitatea administrației și cine controlează cheltuielile federale, stabilind astfel raportul de forțe politice pentru restul mandatului lui Trump.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!