Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Islandezii resping prin referendum reluarea negocierilor de aderare la UE

30 Aug. 2026, 13:43
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
30 Aug. 2026, 13:43 // În Lume //  Ana Panaguța

Islandezii au votat pentru a rămâne în afara Uniunii Europene, a relatat duminică postul de televiziune RUV, populația respingând prin referendum o inițiativă a guvernului de a redeschide discuțiile de aderare și plasându-se de partea celor care au spus că apele de pescuit ale Islandei sunt prea importante pentru a fi supuse riscului, relatează Agerpres.

La întrebarea „Ar trebui Islanda să redeschidă negocierile de aderare cu Uniunea Europeană?”, 52,8% dintre islandezi au răspuns „Nu”, iar 47,2% au votat „Da”, într-o consultare populară organizată sâmbătă, conform rezultatelor finale, publicate duminică de RUV după numărarea tuturor voturilor.

„Poporul respinge negocierile de aderare la UE”, a concluzionat televiziunea pe site-ul său.

Votul „Nu” va dezamăgi Bruxellesul, deoarece unii oficiali au prezentat Islanda ca un caz cu risc scăzut, care ar putea ajuta la diminuarea scepticismului față de extinderea UE și la consolidarea strategică a blocului comunitar într-un moment în care securitatea în regiunea arctică este în centrul atenției.

Guvernul și-a prezentat planul de aderare ca un moment „acum sau niciodată”, iar prim-ministrul social-democrat Kristrun Frostadottir le-a spus alegătorilor în august că un „Nu” ar pune deoparte toate speculațiile privind UE.

Activiștii „Da” au spus că aderarea la bloc ar putea reduce ratele dobânzilor ridicate și ar putea oferi mai multă securitate într-o lume tulburată de războiul din Ucraina și de retorica președintelui american Donald Trump despre anexarea unei alte insule arctice, Groenlanda.

Activiștii taberei „Nu” au declarat că aderarea la UE ar amenința suveranitatea insulei și apele de pescuit.

Campania pentru referendum a alimentat dezbaterea despre locul Islandei în lume, le-a declarat prim-ministrul Kristrun Frostadottir reporterilor după ce și-a exprimat votul în capitala Reykjavik, sâmbătă.

„Este o zi minunată. Am așteptat asta de ani de zile pentru a putea vota”, a spus ea, adăugând că guvernul său își va continua activitatea indiferent de rezultat.

Islanda a depus prima cerere de aderare la UE în 2009, când o criză financiară a lovit economia mică și expusă a țării. Un guvern eurosceptic a pus capăt discuțiilor în 2013.

Tulburările geopolitice, inclusiv războiul din Orientul Mijlociu și tarifele de import impuse de SUA, au amplificat urgența unei probleme pe care islandezii o dezbat cu intermitențe de zeci de ani.

Orice discuție despre aderarea la UE a bogatei insule din Atlanticul de Nord ar fi înghețată acum cel puțin până în 2028.

Islanda este astăzi strâns asociată cu UE prin apartenența sa la Spațiul Economic European (SEE) și la Spațiul Schengen, printre altele – legături care ar rămâne neschimbate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 17:29
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 17:29 // Slider //  Valentina Buza

Episcopul polonez Andrzej Jez a fost condamnat pentru că nu ar fi înştiinţat autorităţile în legătură cu abuzurile sexuale asupra unor minori pe care le-au comis doi preoţi din dioceza sa, în cel mai important caz de acest fel în care este implicat un lider al Bisericii Catolice din Polonia.

Acest caz este cel mai recent dintr-o serie de scandaluri de abuzuri comise de clerici, care au subminat încrederea în Biserică într-una dintre cele mai profund catolice naţiuni din Europa. În 2024, un episcop şi un arhiepiscop au demisionat din cauza neglijenţei în gestionarea cazurilor de abuz sexual.

Hotărârea instanţei din oraşul Tarnow (sudul Poloniei), pronunţată joi, ordonă reţinerea a 25% din salariul lunar de episcop, sumă care va fi donată fundaţiei „Dajemy Dzieciom Sile” („Dăm putere copiilor”), împreună cu o plată de aproximativ 2.300 de euro către fondul de stat pentru asistenţa victimelor. Sentinţa nu este definitivă, precizează EFE.

Acuzarea solicitase o pedeapsă de 10 luni de închisoare cu suspendare, în timp ce apărarea a pledat pentru achitare.

Episcopul a pledat nevinovat faţă de acuzaţiile aduse. În declaraţia sa, el a explicat întârzierea în raportarea cazurilor invocând ambiguitatea reglementărilor penale şi circumstanţele specifice ale fiecărui caz în parte, a precizat PAP. În plus, el a subliniat că „un episcop nu poate fi tras la răspundere globală pentru abuzurile comise de cler”, conform EFE.

Cazul priveşte evenimente petrecute între anii 2017 şi 2020, când episcopul a primit informaţii credibile despre abuzurile asupra copiilor comise de doi clerici din dioceza sa, Stanislaw P. – acuzat că a agresat zeci de băieţi – şi Tomasz K. În ciuda acestui fapt, episcopul a încălcat legea neinformând prompt biroul procurorului.

Acest proces stabileşte un precedent istoric în Polonia în ceea ce priveşte responsabilitatea juridică a ierarhiei ecleziastice.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Cadrul juridic actual provine din reforma Codului Penal aprobată în iulie 2017, care a transformat raportarea abuzurilor sexuale asupra copiilor dintr-o obligaţie pur socială într-o îndatorire legală pedepsită cu până la trei ani de închisoare pentru oricine nu notifică imediat autorităţile.

Până la această hotărâre, niciun episcop polonez nu fusese condamnat penal în instanţele civile pentru muşamalizarea infracţiunilor sexuale împotriva minorilor.

Deşi mulţi polonezi consideră în continuare credinţa catolică drept o componentă esenţială a identităţii lor naţionale, cazurile de abuz sexual în care sunt implicaţi preoţi au dus la o creştere a numărului celor care afirmă că şi-au pierdut încrederea în Biserică. Un sondaj realizat în 2025 de institutul polonez de cercetare a opiniei publice IBRiS a arătat că procentul polonezilor care declară că au încredere în Biserica Catolică a scăzut la 35%, faţă de 58% în 2016.